1139

Primăvara își intră în drepturi! Meteorologii anunță temperaturi de până la +20 de grade

Cer noros și temperaturi de până la +11 grade. Asta ne promit meteorologii pentru prima zi a săptămânii.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, presiunea atmosferică va fi astăzi normală, iar vântul va sufla din nord-vest slab la moderat.  Astfel, în nordul țării, la Briceni, Edineț și Soroca, se vor înregistra până la +8 grade Celsius, iar la Bălţi și Orhei va fi cu un grad mai mult.

La Ungheni vor fi +10 grade, iar la Chişinău și Tiraspol se vor înregistra +11 grade Celsius.

Mai cald va fi în sudul țării. La Leova se aşteaptă până la +12 grade, iar la Comrat, Cahul și Ceadîr-Lunga, maxima termică va fi de +13 grade.

În următoarele zile, vremea se încălzește simțitor. Începând de marți, în capitală vom avea +18 grade în termometre, iar în sudul țării +20.

unimedia.info

0