1164

O femeie a oferit 70.000 de euro pentru un prânz cu Silvio Berlusconi

O femeie a participat la o licitaţie de binefacere şi a făcut o ofertă colosală: 70.000 de euro pentru a lua prânzul în compania fostului premier italian, Silvio Berlusconi.

Iniţiativa a fost promovată de Charity Stars pentru a susţine populaţiile lovite de cutremurul din centrul Italiei. Berlusconi a acceptat să ia prânzul în compania femeii la vila sa din Arcore.

Platforma a primit circa 50 de oferte, dar niciuna nu a depăşit propunerea femeii, care doreşte să îşi păstreze anonimatul şi a dezvăluit că a vrut să participe la licitaţie pentru a-i face un cadou bunicii sale, admiratoare a liderului Forza Italia.

Prânzul va fi organizat în următoarele săptămâni. Sumele strânse vor fi donate Crucii Roşii Italiene, implicată în înfruntarea urgenţei cutremurului.

radiochisinau.md

0