1978

Zi importantă pentru aspiranții la fotoliul de Procuror General al R. Moldova. Ce urmează să decidă CSP

fotoliu, candidati
O nouă ședință a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) cu privire la etapa finală de admisibilitate a cererilor de participare la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror General se va desfășura pe parcursul zilei de astăzi.

Solicitat de către reporterul nostru, Mircea Roșioru, președintele CSP a declarat că pînă la finele acestui an, Republica Moldova ar trebui deja să aibă un Procuror General.

„Astăzi urmează să aibă loc o nouă ședință unde vom decide asupra admisibilității dosarelor. Ulterior va mai urma o ședința care va include deja interviul propriu-zis cu fiecare candidat, care va reprezenta și etapa finală. Eu sper în anul 2016 să avem deja un Procuror General, vedem deja cum se vor mișca lucrurile”, a declarat el.

Roșioru a spus că în concurs sunt înscriși șase candidați.

„Deocamdată nu s-a retras nici un procuror din concurs sunt la fel șase, acest lucru îl pot face pînă la etapa de interviu. Dacă se reușește modificarea constituției, atunci viitorul Procuror General va fi ales de către Președintele statului, dacă nu, va fi ales de către Parlament”, a mai adăugat el.

Menționăm că, cei șase candidați care luptă pentru funcția vacantă sunt: Procurorul General Interimar Eduard Harunjen, adjuncţii procurorului general Iurie Garaba şi Igor Serbinov, Procurorul municipiului Chişinău, Igor Popa, şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, dar şi Ruslan Caşu de la Procuratura sectorului Ciocana.

curentul.md

0