1575

Moldova a urcat opt poziţii în clasamentul mondial privind mediul de afaceri

moldova, afaceri
Republica Moldova a urcat opt poziţii în clasamentul mondial privind mediul de afaceri. Potrivit raportului anual al Băncii Mondiale "Doing Business",ţara noastră a ajuns pe locul 44 din 190, cu un punctaj total de 72,75. 

Clasamentul poziționează Moldova între Croaţia şi Cipru. În ce-i privește pe vecinii noștri, cea mai bună situaţie se înregistrează în România, care s-a plasat pe poziţia 36. Rusia ocupă locul 40, iar Ucraina - 80.

Moldova a înregistrat progrese la patru din cei zece indicatori analizați de Banca Mondială. Ţara noastră stă cel mai bine la capitolul plata taxelor, urcând tocmai 47 de poziții faţă de anul trecut. O îmbunătățire a situației se atestă şi la categoria accesul la electricitate. La acest capitol, avansul Moldovei este de 31 de poziţii. Și în ceea ce priveşte impunerea clauzelor contractuale şi obţinerea permiselor pentru construcţii, Moldova a înregistrat progrese semnificative.

În acelaşi timp, am înregistrat şi regrese. Țara noastră a coborât cu 18 trepte în domeniul înfiinţării afacerilor şi cu şase poziţii în ceea ce priveşte protecţia investitorilor minoritari. Cu patru locuri mai jos faţă de anul trecut ne-am situat la categoria accesul la credite. Cei mai scăzuți indicatori s-au atestat în domeniul obţinerea autorizaţiilor pentru construcţii. La acest capitol, Moldova se află pe locul 165.

Potrivit raportului, cele mai bune condiţii pentru afaceri sunt în Noua Zeelandă, Singapore şi Danemarca. În raportul din 2016, Moldova era clasată pe locul 52.

publika.md

0