2863

Oraşul în care au fost interzise mai mult de trei înmormântări pe zi

ordin, oras bulgar
În fiecare zi este permisă înmormântarea a cel mult trei defuncţi şi numai la anumite ore.

În oraşul bulgăresc Sevlievo sunt interzise mai mult de trei înmormântări pe zi, conform unui ordin inedit emis de municipalitatea oraşului.

Ordinul a provocat reacţii furioase în rândul locuitorilor din Sevlievo şi furnizorilor de Servicii funerare. Potrivit noii reglementări, prima înmormântare dintr-o zi ar trebui să aibă loc la orele 11:00, a doua – la 13:00, iar cea de-a treia, la 14:30.

Motivul acestei decizii îl explică Plamena Hristova, directoarea unui departament din cadrul Municipalităţii Sevlievo. „În acest fel, se creează o rânduială. Şi astfel, oamenii învaţă că există anumite momente pentru înmormântări şi se creează o tradiţie”.

Locuitorii oraşului nu sunt, însă, de acord cu acest regulament. După reacţia publică puternic negativă, autorii textului au recunoscut că acesta are multe omisiuni.

„Nu au fost luate în calcul cazurile când există mai mult de trei defuncţi pe zi. Vom emite un ordin special pentru astfel de situaţii excepţionale”, a adăugat Hristova.

Patroana unuia dintre cele cinci servicii funerare din oraş are o altă explicaţie pentru emiterea ordinului. Ea a acuzat-o pe reprezentanta municipalităţii de conflict de interese, deoarece familia acesteia deţine o firmă de pompe funebre în oraş.

hotnews.md

0