933

FOX34: Impresiile militarilor americani după vizita în Republica Moldova

soldati americani, moldova
„În mica Republica Moldova, un fost stat sovietic, soldații americani au fost tratați mai curând amenințător în timp ce au participat la o serie de acțiuni binevoitoare legate de aniversarea Victoriei în Ziua Europei. La fel ca și Ucraina, moldovenii trebuie să decidă: cad sub influența Rusiei sau a Occidentului”. Postul de televiziune american FOX34 a făcut un reportaj despre cum au fost întâmpinați militarii americani, participanți la exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”, în Republica Moldova, transmite Agora.

În pofida invitației din partea președintelui Republicii Moldova și prim-ministrului, prezența Armatei americane la Chișinău i-a scandalizat pe mai mulți localnici, se spune în reportaj.

Jurnaliștii de la FOX34 i-au solicitat lui Timothy Butler, locotenent al forţelor armate americane, participant la exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”, să împărtășească câteva impresii despre reacția moldovenilor la venirea militarilor NATO în Republica Moldova.

„E o mizerie nemaipomenită a democrației în acțiune. Noi, soldații care ne-am oferit voluntar să apărăm democrația, să apărăm aceste principii și libertăți nu ne ciocnim cu astfel de probleme (…) Noi, Statele Unite, suntem parte a NATO, dar acest exercițiu este pur bilateral. Deci, ceea ce facem în Republica Moldova este un exercițiu militar bilateral cu un batalion din Moldova”, a spus Butler.

Prezența armatei americane de Ziua Victoriei a fost pur din motive de transparență. Potrivit lui Butler, protestele nu reprezintă un indiciu al experienței generale.

„Am fost acolo timp de 10 ore și jumătate și în acea perioadă soldații au avut posibilitatea să realizeze un schimb de culturi, să permită oamenilor din Chișinău accesul în vehiculele noastre, să vorbească și să interacționeze cu ei. Protestatarii au fost acolo aproximativ 30 de minute. Au spus ceea ce au avut de spus în mod pașnic, și-au expus punctul lor de vedere și apoi a plecat. Din fericire, acele 30 de minute nu au dominat discuțiile de 10 ore jumătate, timp în care am avut o ambianță de contact cu oamenii din Chișinău și poporul Moldovei absolut pozitivă,” a precizat soldatul american.

„Este cea mai săracă națiune din Europa, poate din punct de vedere financiar, dar cu siguranță nu și cultural, cu siguranță nu și în materie de bunătate, sau ospitalitate. Aici e o cultură, o onestitate și o atitudine de prietenie adesea pierdute, pe care noi nu le întâlnim neapărat în țările mai dezvoltate”, a mai spus Butler.

Potrivit acestuia, la sfârșitul lunii mai, trupele americane se vor întoarce în România pentru următorul exercițiu.

agora.md

0