3387

"Îi era frig!" O rusoaică a pus pe jar poliţia şi pompierii în timp ce se întorcea dintr-un club

politie, rusoaica
O locuitoare a oraşului Kaltan din Rusia a pus pe jar autorităţilor după ce a dat foc unui camion pentru a se încălzi.

Potrivit flashsiberia.com, femeia, de 25 de ani care se întorcea dintr-un club de noapte, a văzut un camion şi a urcat în el pentru a se încălzi.

Pentru că asta nu a fost de ajuns, femeia a luat o canistră în care se afla benzină şi a stropit scaunul, după care i-a dat foc pentru a se încălzi. 

Flăcările au cuprins habitaclul camionului, însă femeia a scăpat nevătămată. 

Potrivit poliţiei, pagubele create de tânără "înfrigurată" se ridică la aproape un milion de ruble. 

Pentru fapta fa, individa riscă până la cinci ani de închisoare.

publika.md

2