Ce “surprize” îi aşteaptă pe moldovenii care pleacă în Crimeea
Ambasada Ucrainei în Moldova atrage atenţia asupra faptului că pentru a călători pe teritoriile ţării care au statut de „temporar ocupate” trebuie respectate anumite condiţii.
Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei, circulaţia cu automobilul urmează să aibă loc prin punctele „Kalanciak”, „Ciaplinka” şi „Ciongar”. Călătoria cu trenul urmează să aibă loc prin punctele „Herson”, „Melitopoli”, „Vadim” şi „Novoalekseevka”.
Cetăţenii străini trebuie să prezinte la punctele de control paşaportul şi permisul special eliberat de organul teritorial al Serviciului migraţional ucrainean.
Permisul special se eliberează numai dacă persoana care călătoreşte are rude pe teritoriile temporar ocupate, dacă pe aceste teritorii există mormintele rudelor. Permisul se mai acordă şi în cazul în care persoana străină are drept de proprietate pentru imobile ce se află pe teritoriul temporar ocupat.
Permis se acordă şi celor care călătoresc frecvent pe teritoriul temporar ocupat deoarece acolo muncesc, jurnaliştilor, dar şi persoanelor care au interese religioase legate de acest teritoriu. În scop de turism permis nu se eliberează.
În caz de încălcare a regulilor de intrare pe teritoriul temporar ocupat, autorităţile ucrainene pot aplica sancţiuni.
infomoldova.net