Gest disperat! Un moldovean a vrut să-și dea foc pentru că nu mai poate să-și întrețină familia
Problemele l-au determinat să recurgă la un gest şocant. Un bărbat de 51 de ani a încercat să-și dea foc pentru că nu a primit salariul de mai bine de jumătate de an.
Incidentul a avut loc aseară, în Piața Marii Adunări Naționale, lângă Arcul de Triumf. Din fericire, bărbatul a fost salvat la timp de un polițist, care patrula în zonă.
Bărbatul a vrut să-şi pună capăt zilelor din cauză că nu mai poate să-şi întreţină soţia şi copilul de cinci ani. El susţine că nu a mai primit salariul din luna august a anului trecut.
"Am hotărât pentru că eu nu am cu ce să îmi întrețin familia. Nu am cu ce să achit apartamentul, nu am cu ce să...în general cu ce să supravețuiesc", a mărturisit bărbatul.
Polițistul care l-a salvat spune că a acţionat imediat cum a observat că bărbatul a început să se stropească cu motorină.
"Am observat un cetățean care s-a apropiat și dintr-o sticlă de plastic se stropea cu motorină. Ne-am apropiat de el și a fost mobilizat. Avea o brichetă în mână cu care a încercat să-și aprindă hainele de pe el", a spus polițistul Sergiu Răilean.
După ce a fost reținut, bărbatul a fost dus la o secţie de poliţie din sectorul Buiucani al Capitalei, unde a fost audiat. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
publika.md