794

36 copii din Ialoveni s-au intoxicat cu gaz neidentificat

gaz, 36 copii
36 copii dintr-o instituţie de învăţământ din satul Costeşti, raionul Ialoveni au fost internați astăzi în spital în stare medie şi gravă, după ce s-au intoxicat cu gaz neidentificat.

Toate persoanele aflate în incinta şcolii au fost evacuate de urgenţă.

Ofiţerul de presă al Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, a declarat pentru IPN că în momentul intoxicării elevii se aflau în pauză şi erau pe holul şcolii. Iniţial 22 de copiii au fost transportaţi la Institutul Mamei şi a Copilului din capitală, iar ulterior şi alţii 14 au fost aduşi la spital.

Elevii, cu vârstele cuprinse între 11 şi 12 ani, acuză dureri de gât, burtă, ameţeli şi greaţă. Potrivit medicilor starea pacienţilor este medie şi gravă, dar stabilă.

Circumstanţele cazului se stabilesc. La faţa locului s-a deplasat o echipă de salvatori şi una de chimişti. Aceştia vor colecta probe de la faţa locului pentru a identifica natura gazului, dar şi cum s-a putut produce scurgerea.

radiochisinau.md

0