1159

Ion Sturza, despre Platforma social-democrată: Prea multă ață albă în toi de noapte

socialdemocrati, sturza
Ion Sturza a venit cu o reacție și despre recent formata Platformă social-democrată, al celor 14 deputați comuniști care au părăsit formațiunea PCRM.

„Prea multa ață albă în toi de noapte…”, subliniază Sturza într-un mesaj postat pe Facebook, în care se arată sceptic de faptul că atât platforma, cât și celelalte partide de stânga, promovează adevăratele valori ale social-democrației.

Sturza s-a referit și la Partidul Nostru, despre care spune că este „partidul amatorilor de karaoke a neastâmpăratului Renato Usatîi”.

„În folclor rușii merg cu iapa (calul); în viață moldovenii – cu stângul (stânga), mai nou cu social-democrația!

Salut abandonarea în masă a liberalismului și conservatorismului celor mai bogați dintre pământeni și trecerea lor de partea clasei muncitoare! Deși, ca să fiu onest, recunosc: Ne veriu! Prea multa ață albă în toi de noapte…

Între timp, de fapt, cea mai populară forță în Republica Moldova nu sunt cei 34 „new” comuniști, dar partidul amatorilor de karaoke a neastâmpăratului Renato Usatîi (și măcar de ar fi o glumă…). Unica forță de stânga cu acte în regulă rămâne PSRM a lui Igor Dodon.

Evident că într-o țară ca Moldova, avem nevoie de o stângă veritabilă, care ar păstori anumite așteptări. Un timp acest lucru l-a făcut destul de bine PCRM. Dar și-a dat duhul în „convulsii” jenante chiar și pentru un deces politic”, scrie premierul desemnat pe Facebook.
socialdemocrati, sturza

unimedia.info

0