976

Un moldovean a fost condamnat la închisoare, după ce a luptat în Ucraina

a luptat, inchisoare
Un cetăţean al Republicii Moldova a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru activitatea mercenarilor, art.141 Cod penal. Sentința vine după ce procurorii i-au demonstrat vinovăția, prin participarea la conflictul armat din estul Ucrainei.

Omul a fost acuzat că, în primăvara anului 2014, s-a înrolat pentru satisfacerea servicului militar în Batalionul „Sparta” al forţelor separatiste din regiunea Doneţk, în cadrul căruia, contra unei remunerări băneşti, a participat, în calitate de ostaş, la conflictul armat din estul Ucrainei.

Inculpatul, în vârstă de 23 de ani, a fost reţinut pe 5 noiembrie curent, pe Aeroportul Internaţional Chişinău, iar fiind audiat de procurori şi-a recunoscut vinovăţia.

Sentinţa a fost dictată de Judecătoria sectorul Centru și este cu drept de atac în condiţiile şi termenul prevăzut de lege.

Din anul 2014 până în prezent, 5 persoane au fost condamnate pentru acţiuni similare. În prezent, alte 4 persoane continuă să fie cercetate penal, una dintre acestea fiind deja deferită justiţiei, urmînd ca instanţa de judecată să se expună asupra vinovăţiei acesteia.

Procuratura Generală, în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, întreprind acţiunile necesare pentru identificarea şi reţinerea persoanelor bănuite de organizarea acţiunilor cu caracter ilegal, iar pe măsura desfăşurării acţiunilor de anchetă şi adoptării unor decizii procesuale, vom difuza informaţii suplimentare.

politik.md

0