5150

Salarii de până la 50.000 de lei. Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante din Moldova

top, platite
Moldovenii care îşi caută un loc de muncă în domeniul IT sau contabilitate pot să se angajeze cu un salariu între 5.000 şi 50.000 de lei. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a prezentat un top cu o sută dintre cele mai bine plătite posturi vacante din ţară. Printre acestea se numără funcţia de manager de proiecte informatice, contabil sau consultant.

Topul cu cele mai bine plătite posturi vacante este deschis de întreprinderea SRL "Ritlabs". Administraţia companiei propune un salariu de la nouă până la 50.000 de lei pentru funcţia de manager de proiecte informatice.

Pe locul doi se situează postul de contabil şef la SRL "Lantav Prim", cu o remunerare de până la 15.000 de lei. Al treilea pe listă este SRL "Energplan", care oferă un salariu de 10.000 de lei pentru funcţia de consultat.

În topul celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă vacante se regăseşte şi funcţia de medic psihiatru-legist la Penitenciarul numărul 4 din Cricova. Acest post este remunerat cu un salariu de 5.000 de lei.

Aceeaşi leafă va primi şi persoana care se va angaja în calitate de inspector de poliţie în raionul Ştefan Vodă.

O remunerare ceva mai mică, de 4.500 de lei, se oferă pentru funcţia de viceprimar în satul Copceac din acelaşi raion.

Clasamentul celor bine plătite posturi vacante înregistrate în baza de date a Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă se face conform declaraţiilor agenţilor economici.

publika.md

3