9046

Averile şi afacerile liderilor cu aspiraţii politice ai Platformei DA (Foto)

averi, platforma da
Andrei Năstase, liderul Platformei „Dreptate şi Adevăr”, locuieşte într-o casă de milioane din or. Codru, mun. Chişinău, înregistrată pe numele mamei sale, pensionară. „Chiar acum eu mă aflu într-un proces de judecată privind încălcarea onoarei şi demnităţii şi nu aş vrea să mă trezesc cu vreun sechestru pe casă, într-o ţară în care justiţia este controlată. Nu am ascuns niciodată că imobilul e înscris pe mama mea”, declară viitorul politician. Mai mulţi reprezentanţi ai Platformei deţin, direct sau prin intermediul rudelor, firme cu activităţi în diverse domenii.

Acum două săptămâni, într-o conferinţă de presă, mai mulţi reprezentanţi ai Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr” (DA) au anunţat despre edificarea unei noi forţe politice. Anunţul a fost făcut de Andrei Năstase, aşa-numitul preşedinte al Consiliului Marii Adunări Naţionale, ales în cadrul protestelor din ultimele luni. Alături de Năstase, de organizarea viitorului partid ar urma să se ocupe alţi şase reprezentanţi ai Platformei DA: Valentin Dolganiuc, Stanislav Pavlovschi, Alexandru Cozer, Inga Grigoriu, Liviu Vovc şi Dinu Plângău. ZdG a decis să-i prezinte pe cei 7 activişti şi să analizeze averea şi afacerile pe care unii dintre ei, alături de alţi membri ai familiei, le gestionează.

CV-ul şi casa lui Andrei Năstase

platforma da, averi
Andrei Năstase, liderul acestui grup, are 40  de ani. Este de profesie jurist. Din 2002, este avocat. Înainte de a deveni avocat, în 1997, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la scurt timp a fost angajat în funcţia de ajutor interimar al procurorului, iar peste un an a devenit ajutor al procurorului de Transport. A fost procuror până în aprilie 2000, când este numit vicedirector al Air Moldova, companie de stat care, în 2000, este reorganizată. În urma unui contract cu Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile, o companie înregistrată în Germania, Unistar Ventures Gmbh, a preluat 49% din AIR Moldova contra sumei de 2,3 milioane USD. Celelalte 51% erau deţinute de Guvern. Compania nou-creată a fost declarată succesoare de drept a Air Moldova. Năstase a lucrat la Air Moldova până în august 2002, când instanţele de judecată au decis desfiinţarea întreprinderii moldo-germane AIR Moldova. Între părţi, respectiv firma din Germania şi Guvernul R. Moldova, a urmat un proces. Punctul final l-a pus CEDO, care, în decembrie 2008, a decis despăgubirea firmei fondate în Germania cu 6,7 milioane de euro. În faţa magistraţilor de la Strasbourg, Unistar Ventures Gmbh a fost reprezentată de avocaţii Vitalie Nagacevschi şi Andrei Năstase, cel care, din noiembrie 2002, deţine licenţă de avocat. Năstase este şi astăzi avocat, fiind cunoscut ca apărătorul lui Viorel şi Victor Ţopa (proprietarul postului Jurnal TV), condamnaţi de justiţia din R. Moldova la închisoare. Victor Ţopa este şi naşul lui Andrei Năstase. Acesta, de altfel, a fost avocat şi în alte dosare de rezonanţă, dezvăluind de-a lungul timpului mai multe scheme dubioase din justiţie.

platforma da, averiViitorul politician locuieşte într-o casă de lux din or. Codru, mun. Chişinău, care a fost, oficial, dată în exploatare în 2014. Casa este însă înregistrată pe numele mamei sale, Anna, de 76 de ani. Pensionara stă însă în satul ei de baştină, Mândreşti, Teleneşti, şi nu în casa din or. Codru. Oficial, conform datelor cadastrale, imobilul valorează 2,23 milioane de lei şi are o suprafaţă de 156 m. p., deşi pare mult mai spaţios. Preţul de piaţă al casei este şi el mai mare decât valoarea sa cadastrală. Mama lui Năstase a intrat în posesia terenului în 2012. În 2007, o parte din acesta îi mai aparţinea lui Gheorghe Mustea, un văr al fraţilor Andrei şi Vasile Năstase. Din 2010, Andrei, împreună cu soţia sa, Angela, mai deţin oîncăpere de 31 m. p. pe str. Grădescu, iar până în 2012, când l-a vândut, Andrei Năstase a avut un apartament de 51 m. p. pe str. Hristo Botev, Chişinău.

„Am făcut asta pentru a evita eventuale probleme”

Solicitat de ZdG, Andrei Năstase a admis că locuieşte în imobilul înregistrat pe numele mamei sale, pensionară. „Nicicând nu am ascuns că am casă. Imobilul a fost dată în exploatare în 2014, dar a fost construit mai devreme. Cred că, la vârsta mea, pot spune că sunt realizat, inclusiv financiar, după 13 ani de activitate în calitate de avocat şi consultant, la zeci şi sute de persoane din ţară şi din străinătate. Am acumulat surse financiare necesare pentru a-mi cumpăra terenul şi a-mi construi o casă. Am trecut în ea acum patru ani, când încă nu era gata, după mai mulţi ani de trai într-un cămin, împreună cu familia şi doi copii. Dacă am fi avut o justiţie corectă, cred că aş fi reuşit să am mai multe. De ce casa nu e înscrisă pe mine? Chiar acum sunt într-un proces de judecată privind încălcarea onoarei şi demnităţii şi nu aş vrea să mă trezesc cu vreun sechestru pe casă, într-o ţară în care justiţia este controlată. Nu am ascuns nicicând că imobilul e înscris pe mama mea. Am făcut asta pentru a evita eventuale probleme”, spune Andrei Năstase. El susţine că nu deţine casă în Germania, aşa cum, recent, s-a vehiculat în presă. „Am casa din s. Mândreşti, lăsată ca moştenire, unde trăieşte mama mea. Pe str. Grădescu, apartamentul cu o cameră, e de fapt al socrilor. Acolo trăiesc ei. Tot timpul a fost casa lor, deşi ne-au donat-o”, precizează Năstase. Acesta admite că este finul lui Victor Ţopa, proprietarul postului Jurnal TV, tot el, condamnat la 7 ani de închisoare pentru şantaj şi estorcare a acţiunilor deţinute de o persoană la Victoriabank.

„Da, sunt finul lui Victor Ţopa. L-am cunoscut în 1998, iar în 1999 mi-a devenit naş de cununie. De atunci, suntem într-o relaţie foarte bună. Nu sunt însă dependent de el sau de altcineva. Mă ghidez de propriile principii. Victor Ţopa şi Viorel Ţopa sunt însă doar victime ale regimului şi nu sunt nici pe departe oamenii pe care-i prezintă o parte din presă”, susţine Andrei Năstase.

„Afacerea” lui Valentin Dolganiuc

averi, platforma daValentin Dolganiuc are 58 de ani. De baştină e din s. Zăbriceni, r. Edineţ. A fost deputat pe listele Frontului Popular Creştin Democrat, actualul PPCD, în anii 1990, 1994 şi 1998, când a fost propus la funcţia de premier din partea Convenţiei Democrate. Nu a reuşit să ajungă prim-ministru, dar, în mai 1998 — februarie 1999, este viceprim-ministru. Oficial, Dolganiuc locuieşte, împreună cu soţia sa, într-un apartament de 111 m. p. pe str. Alecu Russo din Chişinău. Imobilul a intrat în posesia familiei sale în 2002, fiind împărţit între Valentin Dolganiuc, soţia sa, Nina, şi fiica sa, Ina-Eliza. Ina-Eliza Gradwoh-Dolganiuc este administratoare la Întreprinderea cu Capital Străin „WVP Broker de Asigurare” SRL. Firma are un capital social de 30 mii de lei şi este fondată de un alt SRL, cu denumire similară, din România. În 2012, din principalul gen de „activităţi auxiliare de asigurări şi de asigurare cu pensii” firma a raportat venituri din vânzări de 1,035 milioane de lei. La acest SRL este angajat, încă din 2000, şi Valentin Dolganiuc. Acolo, el nu este un simplu angajat, or, SRL-ul este înregistrat chiar în apartamentul familiei. În mai 2015, în urma unei hotărâri a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), s-a reperfectat „licenţa Întreprinderii pentru dreptul de a desfăşura activitate de intermediere în asigurări a brokerului, prin substituirea anexei la licenţă cu includerea următoarei adrese de desfăşurare a activităţii licenţiate: str. Independenţei 40, of. 109, mun. Chişinău”. Sloganul firmei este „Universitatea Succesului”, denumire cu care Valentin Dolganiuc a înregistrat, în 2003, o asociaţie obştească, „Universitatea Succesului DEL”, care oferă cursuri de inteligenţă financiară sau retorică.

În 2012, un control al CNPF constata mai multe nereguli în activitatea Întreprinderii „WVP Broker de Asigurare” SRL, condusă oficial de fiica lui Dolganiuc. Printre altele, în urma controlului respectării normelor legale la aplicarea primelor de asigurare de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă şi externă, „verificând selectiv contractele intermediate în perioada lunilor ianuarie-decembrie 2011 şi aprilie-iunie 2012, s-a constatat că brokerul nu a operat cu prime şi tarife de asigurare obligatorie stabilite de legislaţie, astfel, în cazul a 67 de contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto intermediate au fost micşorate neîntemeiat primele de asigurare de la 6 la sută până la 25 la sută”. În urma acelui control, s-a cerut înlăturarea deficienţelor constatate. Totodată, administratoarea întreprinderii a fost pedepsită contravenţional, cu amendă. Dolganiuc afirmă că firma condusă de el şi fiica sa are capital austriac, iar el a fost director pe ţară. „Eu, activând în cadrul acestei corporaţii, am primit statut de director pe ţară. Pentru că orice agent economic trebuie să fie înregistrat, iar eu deja activam în companie, am înregistrat firma în apartamentul meu. Acum, de administrarea ei se ocupă fiica. Eu sunt mai mult un fel de lector. Neregulile depistate de CNPF au fost minore. Nu erau, de fapt, nereguli. Cei de la CNPF, ştiindu-mă, mi-au zis că, dacă la toţi ar fi ca la mine, ei nu ar mai avea de lucru. Austriecii urmăresc foarte meticulos activitatea. Nu e loc de nereguli”, menţionează Dolganiuc. Despre „Universitatea Succesului DEL”, Dolganiuc afirmă că, prin intermediul, au loc cursuri de inteligenţă financiară. El spune că, în ultimii ani, nu s-a prea implicat în acest proiect. „Sunt lecţii. La început a fost o explozie. Acum e mai puţin”. Dolganiuc confirmă că locuieşte într-un apartament de 111 m. p. şi că are un Mercedes E 200, din 2007.

Pavlovschi: Apartamentele şi fiica de la Ministerul Justiţiei

platforma da, averi
Stanislav Pavlovschi, un alt membru al Platformei DA care se implică în edificarea formaţiunii politice, este fost procuror, în anii 1985—2001, dar şi judecător la CtEDO din partea R. Moldova în perioada 2001—2008. Acum, acesta este avocat, având licenţă din mai 2008. Stanislav Pavlovschi, conform informaţiilor obţinute de ZdG, deţine două apartamente în Chişinău. Unul, pe str. M. Sadoveanu, de 85 m. p., pe care familia Pavlovschi îl are din 2002 şi unde este înregistrat cabinetul său de avocat. Aici deţin cote-părţi cei doi soţi, Stanislav şi Iulia, dar şi cei trei copii ai familiei. Un alt apartament, pe str. Creangă, soţii Pavlovschi l-au procurat la început de 2015. Cu o suprafaţă de 78 m. p., acesta a fost cumpărat, în rate, direct de la compania Reconscivil.

Tatiana Tverdun-Pavlovschi, una dintre fiicele lui Pavlovschi, este angajată la Ministerul Justiţiei, în calitate de consultant, din aprilie 2013. Conform declaraţiei sale cu privire la venituri şi proprietate, împreună cu soţul său deţin câteva hectare de teren agricol, două apartamente şi două case de locuit, de 53 şi 73 m. p. Aceasta mai indica în declaraţia sa din 2013 şi un automobil Audi A4. Tot atunci, funcţionara declara că deţine, împreună cu soţul, conturi cu aproape 80 mii de lei. Soţul Tatianei, Leonid Tverdun, este fondator la trei firme. Prima, SRL „Arcodas”, are activităţi declarate în „plasarea în câmpul muncii”. A doua este Publicaţia periodică „Timpul Info-Magazin” SRL, acolo unde deţine 45%, celelalte fiind împărţite între regretatul Constantin Tănase şi firma „Media Nouă” SRL, fondată, la rându-i, de către „Megadat. Com International”, controlată anterior de ex-deputatul Eduard Muşuc. A treia firmă la care ginerele lui Pavlovschi este fondator se numeşte „Digriconex”, unde deţine 50%. Firma are activităţi în comerţ. Anterior, Tverdun a fost administrator la firma „Star Paparazzi” SRL, care a deţinut o revistă cu acelaşi nume, cumpărată şi închisă ulterior de omul de afaceri Gabriel Stati.

Stanislav Pavlovschi nu a dorit să discute despre copiii săi, precizând că ar fi corect să analizăm doar activitatea sa. El spune că, deşi este avocat, participă foarte rar în instanţa de judecată, pentru că nu crede în corectitudinea justiţiei de la noi. „Nu vreau să-mi mint clienţii. Consider că este foarte greu şi rar când poţi câştiga un dosar fără să dai bani. Iar eu nu pot să fac asta. De aceea nu prea merg în procese. De aceea m-am şi implicat în Platforma DA, pentru că vreau să schimb lucrurile”, zice Pavlovschi. Acesta afirmă că în apartamentul din str. Sadoveanu locuiesc părinţii săi, iar în cel de pe str. Creangă, procurat în 2015, e oficiul său. „Locuiesc într-un apartament din sectorul Centru”, ne-a spus fostul procuror şi judecător.

Arhitectul cu părinţi medici

averi, platforma da
Liviu Vovc are 26 de ani şi este absolvent al Universităţii Tehnice, specialitatea arhitectură. Până a adera la Platforma DA, a fost, timp de câteva luni, angajat al unei companii de construcţii („Luvitan-Grup” SRL). La începutul acestui an, Vovc, împreună cu alţi tineri au organizat câteva acţiuni de protest prin care îşi exprimau nemulţumirea faţă de devalorizarea valutei naţionale. După aceste proteste, Vovc s-a alăturat Platformei şi, spune el, intenţionează să se implice şi în crearea partidului. „Cerere de aderare am să depun, pe parcurs. Să vedem dacă voi fi pe lista partidului sau nu. Oricum, va fi şi o filtrare din partea presei libere”, explică acesta. Liviu locuieşte la Ialoveni, acolo unde părinţii lui, Liviu şi Steluţa Vovc, deţin o casă de locuit cu o suprafaţă de 108 m. p., conform datelor cadastrale. De asemenea, din martie 2015, familia Vovc deţine şi un apartament de 118 m. p. în Chişinău, într-un complex nou, construit de compania Dansicons în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu”. 


Tatăl lui Liviu Vovc, al cărui prenume este tot Liviu, este vicedirector al Spitalului de Urgenţă din Chişinău. Liviu Vovc senior a fost unul din cei 16 funcţionari din domeniul sănătăţii, reţinuţi de CNA în aprilie 2014, în cadrul unui dosar de trucare a licitaţiilor pentru cumpărarea echipamentului şi a accesoriilor medicale. Atunci, pe lângă Vovc, au fost reţinuţi şi fostul ministru al Sănătăţii, Andrei Usatâi, fostul şef al Spitalului de Urgenţă, Gheorghe Ciobanu, precum şi şeful de atunci al Agenţiei Medicamentului, Alexandru Coman. Ulterior a fost eliberat, iar în iunie 2015, restabilit în funcţie. Totuşi, continuă să fie cercetat în dosarul licitaţiilor trucate. Mama lui Liviu, Steluţa Vovc, este şefa secţiei Fizioterapie şi Reabilitare din cadrul Spitalului Raional Ialoveni.

Inga Grigoriu: între activism civic, afaceri şi politică

platforma da, averiInga Grigoriu, o altă reprezentantă a  Platformei DA, a absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. În prezent este manager la ÎCS „Universul Maşinilor de Cusut” SRL, administrat de soţul ei, Adrian Grigoriu. „Universul Maşinilor de Cusut” este reprezentant şi dealer oficial în R. Moldova al mai multor companii străine ce produc maşini de cusut şi alte utilaje de cusut de uz casnic şi industrial. Printre mărcile pe care „Universul Maşinilor de Cusut” le reprezintă în Moldova se numără companii de renume precum Singer, Protex, Dragonfly sau Soontex. Pe lângă faptul că este manager la „Universul Maşinilor de Cusut”, soţul Ingăi, Adrian, este şi fondatorul firmei „Home&Hobby”, care activează în domeniul confecţionării şi comercializării diferitelor tipuri de articole textile (uniforme şcolare, decoraţiuni textile etc). Familia Grigoriu locuieşte într-o casă din orăşelul Sângera, construită recent.

Contactată de ZdG, Inga Grigoriu a declarat că, deşi se consideră mai degrabă un activist civic, se va implica activ în construcţia noii formaţiuni. „Mai mult ca probabil, ne vom implica şi la nivel de candidare. Şi pe noi, ca antreprenori, ne-a afectat foarte mult deprecierea leului. Primul nostru protest aşa s-a şi numit: „Vrem leul înapoi, vrem ţara înapoi”, a declarat Grigoriu.

„Forţa Poporului”, vizată de DA

platforma da, averiAlexandru Cozer, membru-fondator al  Platformei DA, este jurnalist la portalul de ştiri independent.md. De altfel, Cozer este şi proprietarul acestui site prin intermediul „Industrie-Media” SRL, al cărui fondator este. Cozer deţine un automobil Nissan X-Trail, cumpărat în iulie 2015. El locuieşte într-o casă din Sângera, a părinţilor săi, Dumitru şi Tamara Cozer. Soţii Cozer, care au lucrat mai mulţi ani peste hotare, deţin şi un apartament de 50 m. p. pe str. Dacia. Întrebat dacă se va regăsi printre membrii partidului pe care DA urmează să-l formeze, Cozer a declarat că „nu este nici pe departe bătut în cuie faptul că mă voi implica în politică, dar, dacă asta se va întâmpla, atunci voi renunţa la activitatea mea jurnalistică, precum şi la site”.

Dinu Plângău, cel mai tânăr dintre membrii cu ambiţii politice ai Platformei DA, are 21 de ani şi este student în anul trei la Drept. Înainte să devină membru DA, Dinu a fost preşedintele mişcării civice „Tinerii Moldovei”, care pledează pentru Unirea R. Moldova cu România. Acesta a declarat că, deşi iniţial nu avea scopuri politice, a decis să se implice, pentru a convinge cât mai mulţi tineri să susţină noua formaţiune. „Nu am avut deloc intenţia să fac politică, dar, ca fost lider al mai multor organizaţii de tineret, s-a considerat că aş putea aduna cât mai mulţi tineri, pentru că platforma politică urmează să fie formată în special din tineri. Evident, voi depune tot efortul ca să ajungem unde ne-am propus”. Dinu este originar din Edineţ. Tatăl său, Alexandru Plângău, acum pensionar, este ex-angajat al fostului Centru pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (actualul CNA), iar mama sa, Victoria, este angajată a Inspectoratului Fiscal Edineţ. De asemenea, fratele lui Dinu, Alexandru, este, din 2013, procuror la Procuratura Edineţ, după ce a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei. Dinu locuieşte în Chişinău, într-un apartament cu o cameră, al părinţilor săi. Aceştia mai deţin o casă de locuit la Edineţ.

În această perioadă, reprezentanţii Platformei DA decid cum vor proceda în privinţa viitoarei construcţii politice. Potrivit unor scenarii, membrii Platformei vor prelua un partid deja înregistrat, purtându-se acum discuţii cu „Forţa Poporului”, condus de Nicolae Chirtoacă. La ultimele alegeri, formaţiunea a acumulat 11665 de voturi, sau 0,73% . 

zdg.md

0