5212

Cel mai ieftin telefon cu Android costă 10 dolari și e surprinzător (Foto)

ieftin, telefon
Spre surprinderea tuturor, cei de la Walmart au început să comercializeze nu unul, ci două smartphone-uri cu Android create de LG la doar 10 dolari bucata.

De fapt este vorba de două variante ale aceluiași terminal, LG Sunrise L15G and LG Lucky L16G. Singura diferență între ele este că unul suportă conectivitate GSM, iar cel de al doilea merge pe CDMA. Acestea se vor comercializa împreună cu o cartelă preplătită TracFone.

Dacă sunteți curioși ce poate să facă un telefon de 10 dolari, răspunsul simplu este surprinzător de multe. Aparatul este construit în jurul unui ecran de 3,8 inci cu o rezoluție nativă de 480 x 320 pixeli. Partea de procesare este o combinație între un quad core Snapdragon 200 tactat la 1,2 GHz și 4GB memorie internă din care doar 1,15 GB liber. Nu are cameră frontală, dar cea principală este de 3 megapixeli, iar bateria este de 1540 mAh. 

Cantitatea de memorie RAM nu a fost trecută pe lista de specificații, dar are șanse mari să fie egală cu 1GB. În aceeași bani primiți și un card microSD de 4GB. Are Bluetooth 4.0 și WiFI b/g/n. Nu suportă trafic de date pe LTE. Sistemul de operare preinstalat este Android 4.4 KitKat și nu lipsește accesul la Google Play Store.

publika.md

0