7357

Ce se întâmplă când dai 1,4 milioane de dolari pe un Ferrari, dar nu ştii cum să-l conduci (Video)

budapesta, ferrari
O filmare pe străzile din Budapesta prezintă un Ferrari pierdut de sub control de către şoferul maşinii, care tocmai plătise o sumă uriaşă pentru bolidul roşu.

Marca Ferrari înseamnă putere, vanitate, dorinţă de a impresiona. Aşa a gândit probabil şi acest şofer maghiar care a plătit 1,4 milioane de dolari pentru un model La Ferrari, un model hibrid în V-12 cu 789 de cai putere. 

Dorind să facă furori de la început pe străzile din Budapesta, mândrul proprietar al maşinii a intrat într-o serie de depăşiri, încheiate cu un un derapaj şi o avariere serioasă a maşinii. Pentru că orice "herghelie" de cai putere are nevoie de un "jocheu" priceput, care să ştie să stăpânească furia de sub capotă. 

Din fericire, n-a fost nimeni rănit, în afara portofelului proprietariului, care s-a bucurat doar câteva sute de metri de o cursă la bordul noului său Ferrari.


adevarul.ro
0