1204

Bolovani de sute de kilograme au picioare? A fost descoperit secretul deplasării pietrelor din Valea Morţii

deplasare, valea mortii
Valea Morţii din California este celebră datorită pietrelor de-acolo care se deplasează singure. De peste şase decenii s-a căutat o explicaţie şi abia acum s-a ajuns la una mulţumită, în mare parte, norocului.

Geologii studiază pietrele din Valea Morţii încă din 1948, dar în ciuda acestor ani de cercetare a stat fix lipsa norocului. Nimeni nu a putut spune exact de ce aceşti bolovani se mişcă pe fundul lacului secat şi când anume, deşi s-a presupus că sunt necesare anumite condiţii.

Fenomenul se întâmplă foarte rar şi, în primul rând, e nevoie de ploaie, foarte rar întâlnită în Valea morţii, apoi temperaturile trebuie să scadă sub zero grade foarte repede, iar vremea trebuie să se încălzească după suficient de repede pentru a topi gheaţa. În final, e nevoie de vânt care să deplaseze bolovanii, iar unii dintre aceştia cântăresc sute de kilograme, deci nu doar o briză îi mişcă.
descoperire, bolovani
Pietrele se deplasează, dar nu fără urme. Lasă dâre lungi în noroi şi până acum doar s-a speculat despre cum se întâmplă fenomenul. Cele mai populare teorii erau despre forţa vântului generat de un uragan, porţiuni de gheaţă glisante, şi, bineînţeles, extratereştri. Totuşi, în luna decembrie a anului trecut, verişorii Richard Norris şi James Norris au surprins fenomenul în plină desfăşurare.

Ei au descris cum un strat subţire de gheaţă s-a crăpat în mai multe părţi, care au fost împinse de vânt către bolovani. Astfel, aceştia şi-au început „călătoria” prin noroi, cu o viteză de 4,5 metri pe minut. "Stăteam pe o latură a muntelui şi admiram priveliştea, când un vânt slab a început să bată, iar gheaţa a început să se crape. Deodată, întregul proces s-a desfăşurat în faţa ochilor noştri”, scrie The Verge, citându-l pe Richard.

Descoperirea lor începe însă mai devreme, în 2011, când cei doi Norris au instalat o staţie meteorologică lângă Valea morţii şi au montat dispozitive GPS pe 15 bolovani. Pe vremea aceea, ei testau teoria cu privire la uragan.

sursa

0