850

Saltele îmbibate cu urină. În așa condiții dorm copiii la un spital din capitală (Foto)

spital, chisinau
În una din secțiile Institului Mamei și Copilului copiii sunt nevoiți să doarmă pe saltele îmbibate cu urină, care nu au mai fost schimbate de mult timp.

Mai mult ca atât, asistentele motivează acest lucru prin faptul că „oricum vin alți copii și le murdăresc”.

Despre aceste condiții groaznice s-a plând o mămică care și-a internat aici fiica. Ea a postat pe internet câteva poze cu paturile murdare pe care dorm micuții spitalizați aici.

Mobilier vechi, saltele neschimabate de ani de zile, cel mai probabil încă de la darea în exploatare a clădirii, sunt îmbibate cu urină și murdare, ceea ce crează un miros greu de suportat, mai ales pentru copiii slăbiți din cauza bolii. Mai mult, angajații spitalului nici măcar nu încearcă să ascundă acest lucru, pe paturi nefiind aranjate nici măcar cearșafuri curate, scrie e-sanatate.md.
chisinau, saltele
„Suntem internați aici de o săptămână. La internare am primit cearșaf curat doar pentru patul meu, dar nu și pentru pătuțul copilului. Însă de atunci nici pe al meu nu l-au schimbat. La început am întrebat de ce paturile pentru copii arată atât de groaznic, dar asistentele mi-au zis că nu ele sunt de vină, că nu are rost să le schimbe - oricum o să vină alți copiii care la fel o să le murdărească”, povestește  mămica care a făcut publice pozele din secția de Neuropsihiatrie şi Epileptologie.

„Sunt vechi, nu doar saltelele, dar și întreg mobilierul. Pătucurile sunt urinate și foarte murdare, iar eu când am întrebat de ce nu le schimbă, mi s-a spus că instituția nu are bani. Așa e aproape în toate saloanele. Mămicile mai aranjează niște pelincuțe ca să poată culca copiii acolo”, mai povestește mămica.

A fost contactat purtătorul de cuvânt al instituției vizate, însă acesta nu a fost de găsit.

Aceste lucruri de întâmplă în contextul în care la sfârțitul lui 2014 Guvernul României a donat un milion de euro Institutul Mamei și Copilului, iar în luna mai 2015 instituția medicală a mai primit un milion de euro din partea României. Asta pe lângă un alt milion de euro câștigat în cadrul unei campanii sociale.

sursa

0