7175

Putin este bolnav? Preşedintele rus se comportă ca un piromaniac incurabil

putin, presedinte rus
Președintele rus Vladimir Putin se comportă ca un piromaniac incurabil, care va continua să declanşeze incendii în jurul său, atâta timp cât nu va fi prins, sustine Robert van Vorenus, secretarul general al organizației internaționale Inițiativa Globală în Psihiatrie şi lector universitar în Georgia, Lituania și Ucraina, într-un interviu acordat revistei „Novoe Vremea”.

„Când mă gândesc la comportamentul tipic al piromaniacului în minte involuntar îmi vine imaginea președintelui rus Vladimir Putin. În ultimii 15 ani la putere el a explorat regiunea în căutarea de obiecte care i-ar atrage atenția lui morbida, ca apoi să le dea foc”, – a spus el.

Robert van Vorenus afirmă că la început a fost Cecenia, apoi „Putin a atras într-un război fără speranță Georgia”. „Dar pentru un piromaniac adevărat nu a fost suficient. El a atact un alt stat vecin. Focul din Ucraina s-a dovedit a fi mai puternic decât tot ce a reuşit Putin să aprindă înainte, dar satisfacția nu a obtinut, totul transformandu-se într-un dezastru. Ceea ce se întâmplă îl depaseste. Represiunile din Rusia au devenit tot mai dure cu fiecare zi ce trece, iar contramasurile introduse de el în răspuns la sancțiunile Vestului doar au înrăutățit situația poporului rus. O greșeală gravă:… împăratul le-a rapit oamenilor spectacolul, limitand în plus și accesul la pâine. Ca urmare, țara se îndreaptă pe spirală în jos, capatand forme atat de nebunesti, incat chiar si cei mai mari susținători ai Rusiei din Occident au devenit ingrijorati”, – a declarat Robert van Vorenus.

Robert van Voren„Putin a reusit sa-si faca mulţi dușmani. În acest sens el are un talent sa întoarca poporul împotriva lui, arătându-şi adevărata față – sinucigaş politic, piromaniac incurabil. Apropo, piromaniacii termina întotdeauna rău -… Ei nu reușesc aproape niciodata sa evite pedeapsa, de aceea sunt convins că vine sfârșitul lui Putin. Aici puteti mulțumi președintelui rus, el însuși este cel mai mare dușman al său și se va aduce singur in pragul morţii „- spune psihiatrul.

Potrivit lui, singura întrebare este „câti alţi piromaniaci, gata să-i ia locul și să continue această nebunie, se învârt pe undeva prin apropiere”.

sursa

3