962

BNM a prezentat un plan de lichidare a celor trei bănci încă în luna martie 2015

trei banci, plan de lichidare
Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, a declarat astăzi după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, că a transmis încă în luna martie 2015 Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară un plan de lichidare a celor trei bănci aflate în administrare specială (Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank), informează MOLDPRES.

Dar pentru a porni procesul de lichidare „este necesar ca unele instituţii ale statului, inclusiv Guvernul, să facă cîţiva paşi de pregătire. În primul, rînd, din Banca de Economii trebuie să fie transferate, probabil, către Poşta Moldovei, toate plățile de pensii și alte plăți sociale. Şi în al doilea rînd, din BEM trebuie să fie transferate toate conturile trezoreriale. Altfel, dacă lichidăm banca şi nu transferăm conturile, blocăm activitatea instituţiilor publice”, a mai menţionat guvernatorul.

Potrivit acestuia, urmează să fie organizat un concurs pentru a fi selectată „o bancă sau mai multe bănci, dar de asta se va ocupa Ministerul Finanțelor”.

În paralel, BNM va discuta cu băncile comerciale „transferul celorlalte depozite ale persoanelor fizice şi juridice”. „La lichidarea acestor bănci costuri suplimentare nu vor fi, iar depozitele persoanelor fizice şi juridice sînt complet în siguranţă”, a afirmat Dorin Drăguţanu.

„În total au fost emise două garanții de stat în sumă totală de 14,8 miliarde de lei. Acesta este costul maxim posibil de lichidare a acestor bănci. Dar sînt sigur că vor fi mai mici”, a subliniat guvernatorul BNM.

Drăguțanu a spus că BNM și el a acționat în strictă conformitate cu legea. „Sînt sigur că trebuia să intervenim cu administrarea specială încă din luna ianuarie a lui 2014. Din păcate am intervenit doar în noiembrie 2014”. Guvernatorul BNM a declarat că decizia de a impune administrare specială a fost amînată, deoarece trebuia să obţină garanţia Guvernului pentru a acorda credite de urgenţă, altfel „riscam să falimentăm aceste trei bănci, care ar fi tras după ele întregul sistem bancar”.

Guvernatorul a mai adăugat că „pentru a nu pune sub risc întregul sistem bancar, BNM a solicitat garanţia Executivului de a acorda credite de urgenţă încă în ianuarie 2014, dar a primit-o abia în noiembrie 2014”. „Aceste trei bănci nu au viitor”, a mai apreciat Dorin Drăguţanu.

sursa

0