818

La Spitalul Raional din Cahul domnește mucegaiul, iar asistentele medicale fac injecții fără mănuși

spital, conditii nefaste
După ce mai mulți pacienți au orbit în urma unor operații pe cataractă la Spitalul Sfânta Treime din Chișinău, într-un alt spital s-au descoperit condiții nefaste. În Secția de boli infecțioase de la Spitalul Raional Cahul pereții sunt înfloriți cu mucegai, betonul se întrezărește de sub linoleumul rupt, asistentele medicale fac procedurile fără mănuși, iar pacienții sunt nevoiți să spele singuri podelele și să procure medicamente.

Imaginile au fost surprinse de mama unui băiețel de opt ani care a fost internat la spital pe data de 31 iulie. „Ambulanța ne-a adus în singura secție de boli infecțioase pentru copii din Cahul seara târziu. În momentul spitalizării noastre nici unul dintre medici nu era pe loc. Ne-au trimis la culcare, deși au calificat starea copilului drept una gravă. Toată noaptea băiatul meu s-a simțit rău, vomita cu sânge, avea o stare puternică de deshidratare. În salon condițiile erau insuportabile: pe pod și pe pereți e mucegai, iar prin linoleumul rupt, se vede podeaua de beton”, povestește mama micului pacient, Elena Beker.
mucegai, spital

Femeia spune că problemele ei nu s-au încheiat acolo. „În spital nu erau catetere, tifon, toate aceasta am fost nevoiți să le procurăm noi înșine. Mai mult, chiar și după procurarea câtorva catetere, acestea dispăreau în mod misterios și perfuziile ni se făceau printr-un ac simplu. Toate procedurile medicale sunt efectuate de către asistentele medicale cu mâinile goale, fără mănuși, fără a lua nici o măsură pentru dezinfectare”, spune Elena Beker.

Ea spune că alte mame ale copiilor internați în secția cu pricina au fost nevoite să spele de sine stătător podelele în saloane și să procure medicamentele necesare.
spital, conditii nefaste

De cealaltă parte, directorul spitalului, Anatolie Malcov, spune că a fost în inspecție la secția dată chiar pe data de 31 iulie și nu a obsrvat nimic ieșit din comun. „Nu am primit așa plângere și trebuie să văd care ste situația. Am vizitat scția chiar vineri și nu am obsrvat nimic. Alta este că reparațiile de orice fel ne sunt intrzise în legătura cu starea financiară a spitalului, doar anul trecut am făcut una cosmetică. Nu avem datorii, dar am primit o scrisoare oficială prin care ni s-a cerut să sistăm orice cheltuieli. În ceea ce privește lipsa medicamentelor, ne vom deplasa chiar azi la secție ca să vedem care este situația”, a comunicat pentru Agora directorul spitalului.

Secția de boli infecțioase este amplasată separat de clădirea principală a spitalului, la circa 500 de metri, și nu a fost reparată de mai mulți ani.

sursa

0