803

Decizia de condamnare a lui Sergiu Voloc a fost atacată. Avocatul actorului deschide parantezele

Decizia instanței de judecată, prin care Sergiu Voloc a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, a fost atacată la Curtea de Apel. Apărătorul actorului, Violeta Gașițoi, speră ca magistrații să examineze apelul declarat în strictă conformitate cu Codul de Procedură Penală, dar și CEDO. 

avocatul lui voloc, curtea de apelFoto: Curaj.TV

Potrivit avocatului, Sergiu Voloc ar fi trebuit să fie achitat, întrucât aici nu există componență de infracțiune penală.

”Un proces trebuie să fie contradictoriu, iar sentința conform legii. În cazul lui Sergiu, conform Codului Penal și Procedura Penală, el trebuia să aibă sentință de achitare dacă e să ne uităm la învinuirile și probele aduse de acuzare. Nu există aici componență de infracțiune penală. Dacă procurorul cerea sancționare contravențională, atunci era să examinăm această întrebare sub acest aspect”, a declarat Violeta Gașițoi pentru Realitatea.md.

Apărătorul susține că judecătorii au ales să examineze doar imaginile video plasate de CSJ pe Youtube, și nu video integral al înregistrării de pe toate holurile instituției de la orele 08.00 până la 17.00. Demersul a fost respins de acuzare la faza urmăririi penale. Acesta a fost contestat în instanță, doar că iarăși a fost respins.

”Judecătorii trebuie să privească așa cum se cuvine la probele acuzării, după care să emită o decizie doar reieșind din probele prezentate de părți. Un proces judiciar echitabil este atunci când ambele părți au posibilitate să prezinte probe. Apărarea nu a avut o astfel de posibilitate, deci nu am avut parte de un proces contradictoriu. Încă la faza urmăririi penale s-a cerut video integral a înregistrării de la CSJ de pe toate holurile de la orele 8 dimineața până la ora 17 seara, demers respins de acuzare la faza urmăririi penale. Acest demers a fost contestat în instanță, doar că la fel a fost respins. Apărarea nu are cum să ceară fără intervenția instanței aceste înregistrări video de la CSJ”, a adăugat avocatul.

Mai mult decât atât, instanța a ”tăiat” din declarațiile martorilor, potrivit cărora magistrații sărbătoreau, având masa plină cu băuturi alcoolice chiar în timpul orelor de lucru: ”Martorii au prezentat poziția lor, prin întrebările puse de către apărare, noi am ajuns la un adevăr, însă instanța nu a indicat, a tăiat din declarațiile martorilor, astfel că nu vedeți în declarații că în orele de lucru ei sărbătoreau, erau cu masa cu tartine, sucuri și șampanie”.

De asemenea, a fost prezentată o înregistrare audio, unde o voce strigă ”narcomanule, prostule”, iar o altă voce strigă în apărare. ”A cui sunt vocile nu se cunoaște, de unde e înregistrarea audio la fel nu cunoaștem, este audio în incinta CSJ sau nu, la fel nu este clar. Doar că instanței nu i-a păsat despre inadmisibilitatea probei și a respins demersul de excludere”, spune Violeta Gașițoi.

Apărătorul așteaptă de la magistrați examinarea apelului în strictă conformitate cu Codul de Procedură Penală, dar și Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, fără ca să se dea în alte extreme.

Amintim că actorul Sergiu Voloc a primit patru ani de închisoare cu suspendare, după ce anul trecut, actorul a pătruns în spaţiile restricţionate pentru accesul publicului din interiorul Curţii Supreme de Justiţie. Atunci, el a deteriorat mai multe uşi de la birourile magistraţilor, a înjurat angajaţii şi i-a ameninţat cu violenţă fizică, fiind nemulțumit de o decizie a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost condamnat. 

sursa

0