4737

Acum poți cumpăra telefonul chinezesc care bate orice iPhone

telefon, china

Nivelul de inovaţie integrat în ultimii în an în dispozitivele cu Android este atât de spectaculos încât nu prea ai cum să rezişti tentaţiei de a renunţa la iDevice-uri.

Chinezii sunt criticaţi degeaba pentru calitatea gadgeturilor pe care le scot pe bandă rulantă, în contextul în care au trecut deja câţiva ani de când privim cu invidie spre anumite aparate comercializate în respectivul teritoriu. Unele dintre sunt atât de frumoase încât îţi vine să mergi în China pentru a le achiziţiona. Din fericire, cel puţin în cazul smartphone-ului ilustrat în imaginile alăturate, s-ar putea să nu mai fie cazul.

Acesta poartă numele Nubia Z9 şi este cel mai recent membru al unei familii de telefoane care, cu fiecare model nou, a avut o ramă şi mai subţire pe lateralele ecranului. Anunţat iniţial în China la începutul lunii trecute, acesta se grăbeşte deja să ajungă pe rafturile magazinelor din Statele Unite, urmând ca la scurt timp să-l găsiţii şi în Europa.

Nubia Z9 combină flexibilitatea sistemului de operare Android 5.0 cu un sistem inovativ de interacţiune ancorat în senzorii touch de pe marginea metalică foarte subţire pe care abia o vedeţi în partea stângă şi în partea dreaptă a ecranului Full HD de 5,2 inci. Practic, nu doar că arată foarte bine, dar incorporează şi nişte artificii software foarte utile.

La interior ascunde un SoC Qualcomm Snapdragon 810 şi o baterie de 2900 mAh. Camera principală cu F/2.0 are 16 megapixeli şi foloseşte acelaşi senzor Sony IMX234 precum LG G4. Camera frontală e de opt megapixeli. În funcţie de buget, cu 564 dolari puteţi cumpăra varianta cu 3GB RAM şi 32GB spaţiu, pe când cu 645 dolari faceţi saltul până la 4GB RAM şi 64GB memorie internă.

Un cititor de amprentă ascuns în carcasă vă mai costă 80 de dolari, până la 725 dolari. La final, merită să aveţi în vedere că va trebui să aşteptaţi până în trimestrul trei al acestui an pentru a putea pune mâna pe el.

 

 

telefon, china

sursa

1