2135

Dorin Chirtoacă se va filma în videoclipul unei piese rap

dorin chirtoaca, videoclip

Dorin Chirtoacă va apărea într-un videoclip. Primarul în exercițiu, care mai candidează pentru un mandat în Primărie, va fi protagonistul unui clip al piesei rap „Chirtoacă e de jină”.

Edilul a promovat intens piesa, în ultimele zile. A pus-o inclusiv la ședința Consiliului Municipal de săptămâna trecută, când a avut loc un scandal în Primărie.

„Avem și un imn al campaniei electorale. Cineva va spune că l-am aranjat. Eu am făcut cunoștință cu băieții acum două zile, dar acest cântect există de o lună. Am înțeles că pregătesc și un clip video băieții, acolo am și eu o mică participare. Băieții sunt foarte inspirați și raportul meu de activitate se găsește acolo întru totul”, a declarat Chirtoacă la lansarea sa în campania electorală pentru alegerile locale, ce a avut loc ieri.

Piesa, care a devenit virală pe internet, a fost scrisă de Alexandru Tataru și membrii trupei de comedy Zebra Show.

Anunțul lui Dorin Chirtoacă, despre videoclip, îl puteți urmări mai jos (minutul 29:25).

sursa

1