942

Ucraina a încercat să suprime acțiunile separatiștilor ruși în weekend (Video)

Ciocnirile din estul Ucrainei au luat o turnură fatală duminică, atunci când autoritățile ucrainene au luat măsuri împotriva a ceea ce consideră manifestări de agresiune din partea Rusiei. Forțele speciale din Ucraina și militanții pro-Rusia au schimbat focuri de armă în Sloviansk, unde separatiștii au preluat controlul asupra unei secții de poliție sâmbătă. „Au existat morți și răniți de ambele părți”, a scris ministrul de Interne ucrainean Arsen Avakov pe pagina lui de Facebook. Avakov anumit acțiunea o „operațiune anti-teroristă”. „De situație se ocupă Serviciile de Securitate Anti-Terorism din Ucraina. Participă toate serviciile de securitate din țară. Domnul să ne aibă în pază!” a scris Avakov într-o declarație.

Cel puțin un ofițer de securitate ucrainean a fost ucis și un număr neidentificabil de separatiști și-au pierdut viața în timpul schimbului de focuri, a raportat Reuters. În declarația lui, Avakov a spus că Ucraina consideră transgresiunea actuală drept „o manifestare de agresiune externă din partea Rusiei.”

Activiștii s-au refugiat în spatele baricadelor în orașul ucrainean Sloviansk în ziua de duminică, 13 aprilie.

Lucrurile s-au încins din nou în Ucraina – certuri în parlament, ciocniri violente și clădiri guvernamentale ocupate de separatiști. Citește mai multe aici.

Bărbați înarmați, despre care se crede că ar face parte din forțele de securitate rusești, au invadat pe 13 aprilie secția municipală de poliție din Kramatorsk, un oraș situat la 96 de kilometri de Donetsk.

Violențele au început când militanții pro-Rusia au invadat clădirile guvernamentale din regiunea Donetsk în acest weekend, inclusiv în orașul estic ucrainean Kramatorsk, unde separatiștii au ocupat o secție de poliție și clădirea primăriei și au înlocuit steagul ucrainean cu un steag al Republicii Donetsk.

Protestatarii au invadat clădirea primăriei din Kramatorsk, Donetsk, pe 12 aprilie și au înlocuit steagul ucrainean cu cel al republicii Donetsk.

Protest pro-Rusia în piața centrală din Kramatorsk.

Cel puțin doi activiști ucraineni au fost bătuți grav în timpul ciocnirilor cu separatiștii pro-Rusia din stația de metrou Harkov, potrivit declarațiilor martorilor oculari.

Cel puțin trei persoane au fost rănite grav în timpul ciocnirilor dintre protestatarii pro-ucraineni și pro-ruși lângă parcul Șevcenko din Harkov duminică după-amiază, 13 aprilie.

Sâmbătă, protestatarii pro-ucraineni din Harkov au ieșit în stradă pentru unitatea Ucrainei.

Protestatarii pro-ucraineni au ieșit pe străzile Harkovului sâmbătă, 12 aprilie.

Protestatarii pro-ucraineni au ieșit în stradă.

Weekendul ocupației

Sâmbătă, mai mulți bărbați înarmați, presupuși militanți pro-Rusia, au invadat și au ocupat secția de poliție municipală din orașul ucrainean estic Sloviansk.

Filmările arată cum primarul a încercat să ajungă la o înțelegere cu militanții.

Aici, primarul orașului încearcă să se înțeleagă cu bărbații înarmați, în timp ce localnicii devin violenți.

Un alt grup de bărbați înarmați au încercat să ocupe biroul procurorului regional din Donetsk, dar au fost opriți, a afirmat ministrul de interne al Ucrainei, Avakov.

În ultimele săptămâni, activiștii pro-Rusia au invadat clădirile guvernamentale din mai multe orașe ca să ceară un referendum similar cu cel care a avut loc în Crimeea luna trecută.

Vineri, autoritățile din Kiev nu și-au pus în aplicare amenințările de a-i evacua pe protestatarii pro-ruși care încă ocupă clădirile guvernamentale din estul Ucrainei. Dar forțele ucrainene au evacuat protestatarii dintr-o clădire administrativă regională din Harkov.

sursa: vice.com

0