12304

"Mincinosul Pinochio". Vladimir Putin, ridiculizat dur în presă și pe internet, după declarațiile referitoare la Ucraina

vladimit putin, politica

Vladimir Putin este ridiculizat dur în presă și pe internet, după declarațiile referitoare la Ucraina, făcute în conferința de presă de ieri. Unii l-au desenat cu nas lung și urechi, făcând o paralelă cu mincinosul Pinochio. Pe acest fundal, a apărut însă informația că Putin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru pace. Chiar dacă a părut a fi glumă, vestea a fost confirmată de comitetul Nobel.

Agenția Reuters scrie astăzi că nominalizarea liderului rus la Premiul Nobel pentru pace a fost confirmată de către directorul Institutului Nobel. Presa a comentat, în glumă, că acest lucru l-ar putea transforma într-un pacifist.

Anunțul a apărut după conferința de presa de ieri în care Vladimir Putin a declarat că nu va aplica forța în Ucraina. Discursul președintelui rus a fost ridiculizat pe rețelele de socializare și a devenit motiv de glume pentru bloggeri.

Patriarhul Kievului, Filaret, care a vizitat ieri memorialul apărut spontan și unde oamenii depun flori în memoria celor uciși în timpul protestelor, a criticat Moscova.

Sinceritatea liderului de la Kremlin a fost pusă la îndoială și de către Barak Obama, care a declarat că Putin nu mai poate amăgi pe nimeni. Iar numeroși jurnaliști au combătut punct cu punct toate declarațiile făcute ieri.

Jurnaliștii au adus dovezi că soldații care au ocupat Crimeea sunt din armata rusă, și nu din forțele locale de auto-apărare, așa cum susține liderul de la Kremlin.

Ministrul rus al Apărării a declarat că aceste imagini sunt trucate. Vladimir Putin a apărut ieri pentru prima oară în fața presei după intervenția militară din Crimeea.

ukraina, politica

politica, rusia

ukraina, vladimit putin

vladimit putin, politica

politica, rusia

vladimit putin, ukraina

politica, rusia

ukraina, rusia

rusia, politica

sursa: protv.md

0