2032

Șefa Direcţiei Asistenţă Socială de la Ciocana, suspendată din funcție


sursa: jurnal.md foto: jurnal.md 2775
Șefa Direcţiei Asistenţă Socială din sectorul Ciocana al capitalei, Tatiana Bucearschi, care acum mai bine de o săptămână a fost acuzată de către unii angajaţi de abuz în serviciu, a fost suspendată din funcție. 

În urma scandalului, care a ajuns în presă, a fost creată o Comisie Disciplinară de către Direcţia Generală Asistenţă Socială, pentru a-i audia pe cei implicaţi în conflict.

,,Luni dumneaei a fost suspendată. O să fie suspendată până săptămâna viitoare. Are loc ancheta internă. Comisia pregătește pachetul, pe intern vom face o sesizare la Centrul Național Anticorupție și la Procuratură. Avem o anchetă paralelă și cu asistenții sociali", a menționat directorul interimar al Direcţiei Asistenţă Socială, Valeriu Negru.

Dacă va fi găsită vinovată, Tatiana Bucearschi riscă dosar penal şi demisia.

Amintim că unii angajaţi ai Direcţiei Asistenţă Socială din sectorul Ciocana şi-au acuzat şefa că i-ar umili şi le-ar adresa calificative jignitoare. Mai mult, aceștia au declarat că ea le-ar cere bani ca să le păstreze locul de muncă. În plus, i-ar folosi pe unii subalterni pe post de dădace sau ajutoare la cumpărături. Tatiana Bucearschi, însă, neagă toate acuzațiile. 


0