Republica Moldovenească a Întregii Moldove!
Mai multe state din lume şi-au delimitat perioadele istorice prin numerotarea lor. Astfel, avem cinci republici franceze, trei poloneze, trei greceşti şi tocmai şase sud-coreene. În ordine similară, avem trei Reich-uri germane (deşi primul s-a numit Sfântul Imperiul Roman), două imperii franceze, două mexicane, trei ţarate bulgare (care nu au însă o legătură directă unul cu altul, fiind despărţite de secole) etc.
Numerotarea republicilor se face tradiţional după constituţiile adoptate, deşi prima republică franceză a avut tocmai patru constituţii, iar prima republică poloneză (Rzeczpospolita) a fost o republică nobiliară (Serenissima) în frunte cu un rege ales. De menţionat că termenul însăşi are o semnificaţie puţin diferită de conceptul modern de republică (ca antonim al monarhiei). Res Publica latină ("afaceri publice") şi Rzeczpospolita poloneză (echivalentul englezului "Commonwealth") nu excludeau prezenţa unui suveran, şi nu abordau în general dihotomia monarhie/republică, semnificând mai degrabă că statul nu este proprietatea personală a monarhului, nu lipsa acestuia.
În aceeaşi ordine de idei, unii pseudo-ideologi de la noi, au descoperit pe rafturile istoriei trei republici moldoveneşti: Republica Democratică Moldovenească, RSSM sovietică, şi evident serena Republică Moldova de astăzi. Cele trei se consideră continuatoare una alteia şi toate Ţării Moldovei medievale (chipurile desfiinţată în 1859). Aceastea se înscriu în aşa-numita "statalitate moldovenească", adică o tradiţie statală a moldovenilor.
Dar tradiţia statală nu ţine exclusiv de popor. Austriecii au o tradiţie statală proprie, datorată dinastiei Habsburgice, dar asta nu-i face mai puţin germani ca popor. De menţionat că suveranii moldoveni, ca şi cei munteni, n-au fost cnezi, cum eronat traduc din rusă unii. Cneaz/cnezat este o denumire convenţională în limba rusă pentru state relativ mici, indiferent de titlul propriu-zis al suveranilor în limba locală, echivalent românescului principe, iar ţar/ţarstvo este echivalent românescului rege/regat (un stat mai mare), cu care sunt numiţi spre exemplu suveranii mitici greci ori cei biblici. Revenind la mioriţele noastre, ceea ce nu se observă de obicei la aceste patru state, este diferenţa de titulatură, "a Moldovei" şi "Moldovenească".
Aparent ar însemna aceeaşi, dar în realitate câteva litere modifică radical esenţa statului. Moldova a fost o denumire bazată pe un aspect geografic, în acest caz al unui râu, şi niciodată nu se pomeneşte "Ţara Moldovenească". De la denumirea statală a provenit şi autoidentificarea de moldoveni, adică suspuşi ("cetăţeni") ai domnului Moldovei (ai întregii şi autenticei Moldove). Când Sfatul Ţării a proclamat în Basarabia Republica Democratică Moldovenească, acesta nu pretindea la moştenirea Moldovei vechi. Nici nu ar fi putut. Moldova nu a fost desfiinţată şi nici cucerită, cum vehiculează stataliştii, ci s-a contopit organic cu Ţara Românească, România fiind nu moştenitoare, ci continuatoare a celor două principate (la fel Spania s-a creat prin unirea Castiliei şi Aragonului, care şi astăzi stau aparte în lungul titlu al regelui Juan Carlos).
Termenul "moldovenească" semnifica că statul este al moldovenilor, dar presupunea POSIBILITATEA existenţei şi a altor state ale moldovenilor (din nou NU ca etnonim, ci ca identificare geografico-politică). În aceeaşi ordine de idei, Ţara Românească medievală era o ţară a românilor, dar admitea existenţa şi altor "ţări ale românilor", în primul rând Moldova, şi denumirea avea o origine etnică, având ca alternativă geografică denumirea "Ungrovlahia" (specificând "de lângă Ungaria"). Nu în zadar unele surse denumesc cele două state Valahia Mare şi Mică, iar în Moldova vecina de la sud era numită Muntenia.
În contrast, România înseamnă "ţară a tuturor românilor". Titlu perfect legitim, dat fiind că reprezintă unificarea tuturor ţărilor româneşti, fiind prin unirea cu RDM şi a Principatului Transilvaniei din 1918, şi moştenitoare a acestora. Bolşevicii au păstrat denumirea de "moldovenească", nu atât din grija pentru legitimitate, cât din necunoaşterea istoriei, şi mai ales pentru că aceasta suna mai "moldoveneşte". Dar după proclamarea independenţei denumirea a fost schimbată în Moldova, cu o vizibilă tendinţă de a-şi trage descendenţa din "Ţara" medievală. Intenţia bună, dar acest stat, creat de bolşevici în 1940, riscă să cadă într-o dublă uzurpare de titulatură. Să uzurpe moştenirea "tronului" Moldovei medievale, care se află de drept la Bucureşti, şi să pretindă întreg teritoriul vechiului voievodat, la care la fel nu are niciun drept.
În contrast, separatiştii transnistreni, inconştienţi de fapt, au adoptat o denumire mai adecvată, Republica Moldovenească Nistreană, specificând că republica lor pretinde a fi"a moldovenilor", dar numai al celor din regiunea dată.
O situaţie similară s-a creat în sfera ecleziastică. Mitropolia Chişinăului a fost întitulată "a Întregii Moldove". Apar câteva întrebări logice. Oare Mitropolia Moldovei creată în secolul XIV sub domnul Petru I Muşat şi-a pierdut "statalitatea" în 1813?
Cât de întinsă este Moldova istorică, dacă Mitropolia Moldovei nu era a "Întregii"? Şi cum poate "Întreaga Moldovă" să fie mai mult decât de două ori mai mică decât Moldova? Nu este titulatura cea mai importantă problemă a RM, dar aceasta dictează conştiinţa de sine a statului şi percepţia internaţională, idealurile şi originea acestuia. Iar pentru a se ridica din stadiul unei oarecare republici moldoveneşti (sovietice), RM trebuie să iasă odată şi odată din Sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al URSS. Cum spunea marele filosof grec Platon:"Atunci vor fi republicile fericite, când domnitorii vor gândi, sau gânditorii vor domni."
În ultimatumul adresat României în 1940, "narodnîi komisarul" de externe Veaceslav Molotov argumenta cererea URSS prin "legătura istorică dintre Basarabia şi Ucraina Sovietică, atât în comunitatea sorţii istorice, cât şi în comunitatea de limbă şi componenţa naţională".
Cum în asemenea condiţii, brusc, peste câteva săptămâni, în Basarabia apare o numeroasă "populaţie moldovenească" care necesită o republică unională, şi unde au dispărut toţi "ucrainenii" din provincie? Să ne amintim că RASSM, creată la 1924 în partea de est a Nistrului, îşi avea oficial hotarul vestic pe Prut nu pe Nistru, considerând Basarabia parte a sa, "sub ocupaţie românească". Deci, până şi după 1940, în regiune trăiau moldoveni, iar în 1940 trăiau... de secole ucraineni. Nu este stranie confuzia sovieticilor, odată ce, prin crearea RSSM, Sovietul Suprem şi-a încălcat propria constituţie, care prevedea primirea, dar nu şi crearea, unor noi republici în uniune. Prin urmare, stat nelegitim şi din punct de vedere al legislaţiei sovietice. Dar nu este de mirare, unica prevedere a acestei constituţii care era respectată era, se pare, doar denumirea statului.
De ce moldoveniştii nu includ republica autonomă din perioada interbelică printre "republicile moldoveneşti" care marchează continuitatea "statalităţii moldoveneşti"? Fie o consideră una şi aceeaşi cu republica unională de după, dar în acest caz se prăbuşeşte teza despre continuitate cu Moldova medievală (ori Kotovski puţin seamănă cu Bogdan-vodă), fie tind să o ţină în umbră, deoarece nu era un stat de sine-stătător, ci în componenţa RSS Ucrainene, şi nu corespunde ideii autodoterminării moldovenilor. Preferă să deplângă două decenii unirea RDM cu România, până la “eliberarea" din 1940. Continuitatea dintre cele două republici este discutabilă. Pe de o parte, prima a fost ridicată de la rangul de autonomă la rangul de unională.
Pe de altă parte, s-au produs modificări teritoriale substanţiale, inclusiv la est de Nistru. Bunăoară, prima capitală, Balta, s-a pomenit în componenţa Ucrainei. Iar legea stipula “formarea RSSM", nu "înălţarea" RASSM. Cert este că în ambele cazuri moldovenii nu au participat la crearea statului, spre deosebire de RDM ori RM de astăzi. Iar textul lui Molotov (din care reiese a fi teritoriu ucrainesc) devine chiar jenant pentru cei ce consideră 1940 restabilirea statalităţii moldoveneşti. Crearea RMN a urmat acelaşi scenariu (fără participarea moldovenilor), iar republica-soră din sud (Găgăuzia) a omis îndeobşte termenul de moldovenească (reieşind că moldovenii au ocupat cândva pâmântul găgăuz, iar republica lor este una anti-moldovenească). De altfel, majoritatea fanaticilor apărători de astăzi ai independenţei, în anii `89-`91 erau fanatici opozanţi ai acesteia, şi astazi privesc RM mai mult drept un fel de "RSSM 2" (dovadă stă practic negarea Declaraţiei de Independenţă), visând la federalizare, care ar lichida până şi caracterul ei de "moldovenească".
Cum se ştie, în istorie nu există cuvântul "dacă". Dar acesta există în titulatură. Dacă nu s-ar fi produs Mica Unire la 1859, iar în Principatul Moldovei, printr-o revoluţie ori o reformă, regimul ar fi fost schimbat din monarhie în republică, aceasta ar fi fost "Republica Moldova" autentică. Dealtfel, acest proces s-a produs, la 1947, dar în componenţa deja a României, adică concomitent în Ţara Românească şi în Ţara Moldovei. Când s-a vorbit despre principesa Margareta, în timpul vizitei sale la Chişinău, ca urmaşă a lui Ştefan cel Mare, indicându-se o descendenţă familială, care face ocolul întregii Europe, prin regele polon Stanislaw Leszczynski şi Casa de Savoya, s-a omis descendenţa sa directă, fără filiere dinastice europene, interconectate profund (bunăoară, în Primul Război Mondial, toţi duşmanii împăratului Wilhelm II îi erau rude).
Deoarece scaunul Moldovei, ca şi al Munteniei, nu era ereditar, ci electiv, şi cum prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza cele două scaune au fost unificate, trecând apoi dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen, şi apoi instituindu-se domnia ereditară (prin Constituţiile din 1866 şi 1923), Principesa Margareta, prin tatăl său regele Mihai I, este urmaşă a tuturor domnilor Moldovei medievale ( la fel precum regina Elisabeta este urmaşa tuturor liniilor dinastice ale Septarhiei Anglo-Saxone din Britania, deşi la fel reprezintă o dinastie germană).
În secolele V-VII, Regatul francilor al primei dinastii, Merovingiană, suferea deseori de pe urma fărâmiţărilor dinastice. Şi astfel aveau un rege la Paris, altul la Soissons, altul la Metz etc. Toţi erau franci, dar numai acei care reuşeau prin moştenire ori război să le unifice pe toate acestea, primeau titlul de "rege al francilor", semn al conştiinţei unităţii. La fel şi în cazul nostru, republici moldoveneşti pot exista o mie, dar Moldova este una singură, şi există în cadrul României, ţară pe care a creat-o împreună cu Muntenia. Prin urmare, dacă este să căutăm "statalitatea moldovenească" autentică, o găsim doar la Bucureşti. Nu în zadar Declaraţia de Independenţă, actul fondator al Republicii Moldova, indică :
"CONSIDERÂND actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 si 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei... SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcând chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 "Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale", PROCLAMĂ:...".