De la 1 februarie moldovenii vor putea calatori in Romania fara vize dar in conditii speciale
Moldoveni care merg în România trebuie să aibă asupra lor vize de scurtă şedere cu cel puţin două intrări sau permise de şedere cu termene de valabilitate sub cinci ani, eliberate de un stat membru Schengen.
De pe 1 februarie, toţi cetăţenii moldoveni care au vize de scurtă şedere (tip C) care au mers de două sau de mai multe ori în România, au vize de lungă şedere (tip D) sau permise de şedere cu termen de valabilitate mai mic de cinci ani, eliberate de un stat membru Schengen, pot intra în România fără să mai solicite viză românească.
Astfel, durata şederii în România este la fel de mare ca şi în cea prevăzută prin vizele Schengen sau permisele de şedere acordate de ţările Schengen. Potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Chişinău, moldovenii vor putea sta neîntrerupt în România pentru cel mult 90 de zile, la un interval de timp de 180 de zile, fără a avea nevoie de viză de scurtă şedere, doar dacă actele prezentate sunt valabile pe durata deplasării, iar numărul intrărilor şi durata şederii autorizate nu au fost epuizate.
Persoanele care călătoresc în România fără viză pentru termen scurt de şedere trebuie să aibă asupra lor bilete de călătorie valabile, acte prin care să demonstreze scopul şederii, asigurare medicală valabilă şi să dovedească faptul că au asupra lor echivalentul a 50 de euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 de euro sau echivalentul într-o valută convertibilă.