Primul în 2014: poliţist din Glodeni reţinut pentru corupere pasivă
Ofiţerii Direcţiei Nord a CNA şi procurorii anticorupţie au reţinut, în această după-amiază, un poliţist din cadrul Inspectoratului de Politie Glodeni. Omul legii este bănuit că ar fi extorcat 1500 de lei de la un bărbat pentru a nu transmite în judecată materialul contravenţional întocmit pe numele acestuia pentru părăsirea locului accidentului.
Inspectorul a fost reţinut în flagrant după primirea banilor extorcaţi, iar acum acesta se află în custodia DGT Nord pentru 72 de ore.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, poliţistul riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Amintim că, în anul 2013, peste 60 de poliţişti au intrat în vizoul Centrului Naţional Anticorupţie, fiind bănuiţi de implicare în acte de corupere sau conexe acestora.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.