986

Acuma ai si tu citeva posibilitati de calatorie in Italia fara VIZE


În ajunul vacanței de iarnă, precum și în contextul numărului de migranți moldoveni doritori de a reveni temporar din Republica Italiană în Republica Moldova amintim despre posibilitățile de călătorie fără viză tur-retur cu chitanța "Ricevuta" eliberată de oficiile poștale italiene în urma depunerii documentelor pentru reînnoirea permisului de şedere italian.
 
Astfel, "Ricevuta" obținută în procesul prelungirii permisului de ședere italian oferă dreptul migrantului de a călători fără viză în/din Italia doar pe calea aerului şi prin acelaşi punct de frontieră aerian.
Pentru revenirea în Italia fără viză, cetăţeanul străin urmează să prezinte:
- Pașaportul valabil;
- "Ricevuta";
- Originalul permisului de şedere expirat.
 
Originalul permisului de şedere expirat nu se retrage de autoritățile italiene pînă la eliberarea permisului de şedere valabil. Dacă permisul de şedere expirat se declară pierdut, cetăţeanul străin urmează să obţină viza la misiunea diplomatică italiană pentru a călători în Italia.
 
Țineți cont că "Ricevuta" eliberată în procesul primei documentari cu permis de şedere în Italia, nu permite cetăţenilor străini intrarea fără viză pe teritoriul Republicii Italiene. Acest drept i se oferă migrantului în urma definitivării procedurii de legalizare soldat cu eliberarea primului permis de şedere. Respectiv, pînă la eliberarea primului permis de ședere, statutul migrantului în Italia rămîne a fi nedeterminat.
 

0