„Biciul” rusesc şi „morcovul” european
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a anunţat disponibilitatea Uniunii Europene de a liberaliza complet importurile de vinuri din Republica Moldova înainte de intrarea în vigoare a Acordului privind Zona de liber schimb şi a Acordului de asociere a Moldovei la UE.
Aceasta după ce pe 10 septembrie curent, Serviciul Sanitar rus “Rosspotrebnadzor” a anunţat despre interzicerea totală a importului de vinuri moldoveneşti pe piaţa rusă. În replică, Parlamentul European a avertizat Rusia că este “inacceptabil” să se recurgă la astfel de ameninţări împotriva fostelor state sovietice care încearcă să-şi aprofundeze relaţiile cu Uniunea Europeană prin astfel de măsuri. Dacian Cioloş a menţionat miercuri, 25 septembrie, că deschiderea totală a pieţei europene pentru vinurile moldoveneşti a fost necesară „pentru a compensa dificultățile cu care Republica Moldova se confruntă în exportul vinurilor pe unele dintre pieţele sale tradiţionale”.
„Piaţa Uniunii Europene este o alternativă durabilă şi un pol de stabilitate viabil pentru sectorul vinicol moldovean. Deschiderea completă a pieţei Uniunii Europene pentru vinurile din Republica Moldova, într-un moment în care agricultorii moldoveni sunt în dificultate, demonstrează că Uniunea Europeană nu este numai un proiect de integrare economică, ci şi un spaţiu al solidarităţii. Vinul moldovenesc nu va mai avea îngrădiri, nici de ordin tarifar, nici de ordin cantitativ. Trebuiesc respectate doar normele de siguranţă alimentară”, a spus Dacian Cioloş.
Pierderi de 40 milioane USD de pe urma embargoului
Ministrul moldovean al Agriculturii, Vasile Bumacov, a spus că deocamdată autoritățile din Republica Moldova nu au fost informate oficial despre gestul UE. Potrivit lui, embargoul impus de Rusia ar putea prejudicia Moldova cu peste 40 milioane de dolari până la sfârşitul anului. „Va trebui să promovăm cât mai insistent vinurile noastre, deoarece altfel comercializarea lor în această lume modernă este imposibilă. Noul Oficiu Naţional al Vinului care a fost deja creat va trebui să preia iniţiativa în promovarea vinurilor noastre. Vom face astfel încât consumatorul european să ştie cât mai multe despre vinurile noastre”, a spus ministrul Bumacov. El a adăugat că pentru anul viitor, Guvernul a alocat 1 milion 176 mii de euro din bugetul de stat pentru acţiuni de promovare desfăşurate de Oficiul Naţional al Vinului.
În luna iunie curent, Uniunea Europeană şi Republica Moldova au încheiat negocierea unui istoric Acord de Asociere, care prevede şi crearea unei Zone de liber schimb. Acordul de Asociere urmează a fi parafat la Summit-ul Parteneriatului Estic, care va avea loc la Vilnius, în noiembrie 2013. Potrivit lui Dacian Cioloş, Comisia Europeană va propune Consiliului şi Parlamentului European modificarea Preferințelor Comerciale Autonome, astfel încât importurile UE de vinuri moldoveneşti să fie complet liberalizate, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere şi a celui de liber schimb.
„Avizarea Acordului de Liber Schimb şi ratificarea lui ar putea să dureze un an sau doi. Ca să nu mai pierdem timpul şi să permitem într-un timp cât mai scurt vinului moldovenesc să aibă acces neîngrădit pe piaţa europeană fără limită de cantitate, fără cotă, Comisia Europeană a luat această decizie. În următoarele săptămâni, vom primi avizul şi din partea Consiliului de Miniştri ai UE şi din partea Parlamentului European”, a declarat comisarul european pentru agricultură.
La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, care deține preşedinția Consiliului UE, a spus că Acordul de liber schimb între Republica Moldova și Uniunea Europeană ar putea intra în vigoare imediat după semnare, nu după ratificare. El a explicat că după semnarea acordului de liber schimb va fi aplicată procedura de realizare prealabilă. Aceasta înseamnă că acordul va putea fi aplicat în proporţie de 90% până a fi ratificat.
Rusia expulzează masiv moldovenii
În contrapunere, Rusia îşi radicalizează acţiunile împotriva Chişinăului. Congresul diasporei moldovenești din Rusia a anunţat că „în ultimele câteva săptămîni, din Rusia au fost deportaţi peste 3.500 de muncitori moldoveni”. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a comunicat că este la curent cu deportarea masivă din Rusia a muncitorilor migranți, monitorizează îndeaproape acest proces şi intenţionează să abordeze problema în cadrul consultărilor bilaterale moldo-ruse din luna octombrie. Potrivit părţii moldoveneşti, în Rusia muncesc aproximativ 550.000 de moldoveni. Autorităţile ruse susţin, însă, că cifra depăşeşte 700 de mii.