738

Recean ACUZAT de TRADARE de Stat. Uite cine arunca BOMBA


Potrivit Deschide.md o scrisoare semnată de către fostul Şef-adjunct al Direcției misiuni speciale Sergiu Livădari divulgă modul în care Ministrul Dorin Recean ar fi transmis KGB-ul transnistrean baza de date secretă cu agentura Republicii Moldova.
 
Eu, SERGIU LIVĂDARI, maior de poliție, vreau să comunic reprezentanților presei din Republica Moldova următoarele,
 
Sunt absolvent al Academiei Ștefan cel Mare a Ministerului Afacerilor Interne.
Eram unul dintre cursanții de elită ai Academiei, provenind dintr-o familie modestă, tatăl meu fiind ofițer de poliție. Din afară, MAI părea un foarte solid pilon al acestei națiuni. Vă pot spune Academia este o instituție de învățământ de elită, te pregătește pentru viață din toate punctele de vedere. O singură tristețe am avut în momentul în care am constat că reforma MAI este doar o poveste. O mare parte din foștii mei colegi erau fii de ofițeri.

 
Până la urmă, în Academie am fost pregătiți să profesăm în intelligence, într-un serviciu modern, reformat. Nici pomeneală de așa ceva! La debutul în carieră, mandatele noastre de ofițeri au fost îngrădite de criterii obiective și subiective. Pe mine m-au durut cel mai mult criteriile subiective. Ași vrea să detaliez foarte mult, deoarece Republica Moldova ține cursul European, cred că la această oră suntem singura țară ce pretinde a fi parte a Uniunii Europene care este împânzită de flagelul coruptibilității, cumătrismului și raiderilor.
 
Am avut o activitate de succes atît în cadrul Centrului de combatere a crimelor economice și corupției, ca datorită rezultatelor să fiu promovat la funcție înaltă de conducere, Șef adjunct a Direcșiei misiuni speciale a MAI, în obligațiunea mea de serviciu direct intră supravegherea lucrului operativ a tuturor subdiviziunilor (agentura, prelucrările operative, inclusiv, evidența bazelor de date operative).
 
Îmi este clar că MAI-ul nu e un serviciu atît de slab încât să nu fie capabil să genereze o acțiune de lobby, printre parlamentari, care să permită updatarea legilor naționale.
 
E limpede că la nivelul conducerii actuale a MAI nu se dorește cu adevărat reforma structurii și modernizării. MAI este o instituție modestă profesional, finanțată pe «steroizi», cu activitate slab reglementată, subordonată intereselor de clică și, în final, cam degeaba. Absența legilor clare, a regulilor stricte, lasă loc pentru tot felul de haiduci.
 
Dacă eu m-am despărțit de MAI, acest serviciu nu se desparte de mine.
 
În virtutea acestei relatări, ca un ofițer care duce o luptă cu sistemul de drept canceros este tratat ca un mic-mare terorist. Dar pot spune că m-am obișnuit că să fiu supravegheat. E ca o boală pentru care îmi e clar că nu există leac.
 
Am simțit că locul meu nu mai era acolo. Și am hotărât să plec din Republica Moldova peste ocean. Ca ofițer într-un serviciu secret ești limitat de tot felul de opreliști. De aceea spun că se lucrează în gol. Un ofițer operativ poate lucra ani de zile pentru documentarea unei grupări criminale, care e sintetizată într-o informare de care nimeni nu ține cont.
 
Pe deasupra, beneficiarii legali ai informațiilor generate de servicii trăiesc cu tentația de a le deconspira în beneficiul grupurilor de interese din care provin.
 
Un fapt public, dar aproape deloc mediatizat, este un dosar de corupție în proporții extrem de mari, nr.2012028109 care a fost tergiversat, finalizat cu primirea unei șpăgi în sumă de 300 000 euro, care au fost primiți de către Șeful Direcției misiuni speciale, locotinent-colonelul Gheorghe CAVCALIUC, bani ce au fost cu amicul său, ministrul de interne Dorin RECEAN, ca mai apoi să mă învinuiască pe mine personal de actul coruptibil menționat, fapt de ce am fost nevoit să fug din țară.
 
Ca un ofițer ce am dat jurământul de credință patriei numai puteam suporta șantajurile, ordinele nelegitime ordonate de Gh.Cavcaliuc și D.Recean am decis să dezvălui unele nelegiuiri pe motiv că unii colegi care își onorează obligațiunea de serviciu cinstit să nu cadă pradă acestor monștri diabolici.
 
Voi spune un lucru care s-ar putea să șocheze...
 
Citeste mai departe


0