De ce comunismul nu şi-a avut Nürnbergul său?
Naziştii au fost judecaţi la procesul de la Nürnberg, în timp ce comunismul, sistemul cel mai criminal din istoria omenirii, încă rămâne nepedepsit. Cine este de vină pentru asta? Sovieticii? Americanii? Sau poate mass-media şi universităţile occidentale dominate de gândirea de stânga?
Minunata omletă nouă şi ouăle sparte
Tony Judt, istoric american şi intelectual dezamăgit, decedat recent, remarca în ultima sa carte – volumul de conversaţii avute cu Timothy Snyder – faptul că secolul al XX-lea a fost secolul intelectualilor.
S-a întâmplat să fie, de asemenea, secolul celor mai mari crime în masă, printre care scala cea mai îngrozitoare au atins-o crimele comise în numele construirii unei lumi noi, mai bune - lumea comunismului. Tocmai intelectualii sunt cei care au fost - şi încă sunt - capabili să justifice aceste crime, visând în continuare să gătească din posibilităţile umane o omletă perfectă şi să justifice în numele acestei nobile idei orice ou spart, orice viaţă nimicită. Pentru că nu e viaţa lor.
Încercările de a pune în practică ideologia comunistă au determinat distrugerea a cel puţin 100 de milioane de oameni. Imaginaţi-vă că deodată dispar Franţa şi Anglia sau toată Coasta de Est a SUA - de la Boston şi New York până la Miami –, exact asta înseamnă o sută de milioane de oameni. Dar victimele comunismului au murit în altă parte, în locuri atât de puţin interesante, cum ar fi Katyń, Kolîma sau pe undeva prin China, Vietnam, Cuba. Cine să-şi mai bată capul cu ei, în lumea mare a elitelor politice şi intelectuale din Europa de Vest şi de pe Coasta de Est a Statelor Unite?
De ce comunismul a rămas nejudecat?
În primul rând, pentru că a fost adoptată versiunea conform căreia nu ar fi fost înfrânt, ci singur ar fi binevoit să accepte a împărţi responsabilitatea şi puterea cu sclavii săi, încheind un acord (compromis) cu Occidentul. Această versiune corespunde intereselor politice ale apărătorilor statu quo-ului – deopotrivă Departamentului de Stat al SUA, cât şi celor invitaţi la diferite mese rotunde.
Citeşte continuarea în Revista 22.