895

DOCUMENTE NATO: 1968 - anul în care România putea fi invadată de URSS


 
Se împlinesc 45 de ani de la momentul în care, în noaptea de 20 spre 21
august 1968, se producea un fapt care a zguduit întreaga Europă, dacă nu
cumva şi lumea - Cehoslovacia invadată de trupele Pactului de la Varşovia,
în frunte cu Uniunea Sovietică. A doua zi, aproape de orele prânzului, un
alt episod al istoriei, la fel de amplu, are loc în Bucureşti. Conducătorul
statului, Nicolae Ceauşescu, rosteşte un discurs considerat, pe de-o parte,
vârful carierei sale politice, iar pe de altă parte un act de curaj prin
care România deschidea o fisură în angrenajul blocului comunist din Europa
de Est. Motiv pentru care liderul de la Bucureşti va fi apreciat, în anii
următori, de Occident.

Arhivele româneşti şi ale NATO vorbesc. Cele ruseşti încă tac

A rămas până azi o controversă a istoriei, legată de acelaşi an 1968, anume
că ţara noastră s-a aflat în pericol de-a fi invadată. Nu e român, dintre
cei care au trăit acele vremuri, care să nu-şi amintească de zilele când la
tot pasul se vorbea de război, şi mai ales că vin ruşii peste noi. Am fi
avut oare soarta Cehoslovaciei? Ceea ce se ştie cu precizie este că Pactul
de Varşovia a concentrat în jurul României, în toamna lui '68, zeci de
divizii din toate categoriile de arme. Puteam fi atacaţi din aer, de pe
uscat şi dinspre Marea Neagră. Trupe ostile erau şi la vest, şi la sud, dar
mai ales în nord şi est. Arhivele arată că invadarea României era programată
pentru ziua de 22 noiembrie 1968. Deşi părea să fie pregătită de război
împotriva României, Uniunea Sovietică n-a apăsat totuşi pe trăgaci. Dacă
documentele militare ale României şi NATO s-au deschis deja, cu privire la
acel moment, în schimb, arată istoricii români, seifurile ruseşti cu datele
anului 1968 rămân în continuare sub lacăt. Poate că tocmai la Moscova există
răspunsul la întrebarea - de ce nu ne-a atacat URSS în 1968? Teama ruşilor
faţă de reacţia Occidentului nu pare un răspuns plauzibil, aşa cum se vede
în prăfuitele dosare care au fost de curând scoase la lumină.
 
Relaţii tot mai reci între Bucureşti şi Moscova

Motivul acestei situaţii este legat de faptul că Bucureştiul şi Moscova nu
mai erau pe aceeaşi lungime de undă. Relaţiile între cele două capitale se
răciseră încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Cel mai bun exemplu este al
aşa-numitului plan Valev, apărut în 1964, prin care s-ar fi dat fiecărei
ţări comuniste o anumită atribuţie, în plan economic. România se opune
categoric destinului care i se pregătise, acela de a se ocupa doar de
agricultură. Planul nu va mai fi pus în aplicare. Bucureştiul are, şi din
punct de vedere militar, o altă viziune, faţă de voinţa Moscovei, în ceea ce
priveşte reorganizarea Pactului de la Varşovia. Noi solicitam, de pildă,
principiul rotaţiei în cadrul alianţei, astfel încât statele membre să aibă
dreptul, pe rând, la comanda Pactului.

Rebelul din blocul estic

România se implică tot mai puţin, şi pe plan politic, în relaţiile cu
aliaţii din est, după 1965. Delegaţia noastră se retrage, în februarie 1968,
de la reuniunea pregătitoare a Conferinţei Comuniste Internaţionale, după
ce, în 1967, boicotasem Conferinţa Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti de
la Karlovy Vary. Ca să nu mai spunem că Bucureştiul nu semnează, în martie
1968, un tratat de cooperare între ţările socialiste, la Sofia. Românii nu
sunt invitaţi la reuniunile statelor socialiste care au loc în primăvara şi
vara lui 1968, la Dresda, Varşovia şi Bratislava.

Mica Antantă. A încercat România să iasă din Pactul de la Varşovia?

Moscova este iritată de încercarea lui Ceauşescu de-a se apropia foarte mult
de Cehoslovacia şi Iugoslavia, încât Leonid Breşnev, liderul sovietic de la
acea vreme, vorbeşte despre "cârdăşia dunăreană". Deşi pe acest plan nu e
încă nimic sigur, se pare că Ceauşescu ar fi încercat refacerea "Micii
Antante", organizaţie care existase, în perioada 1921-1938, între România,
Iugoslavia şi Cehoslovacia. Trebuie subliniat totuşi că nu există, cel puţin
până în prezent, documente care să ateste că Ceauşescu ar fi avut intenţia
să scoată România din Pactul de la Varşovia.

Vizita lui Ceauşescu la Praga, cu câteva zile înainte de ocuparea
Cehoslovaciei

Este cunoscut, în schimb, că liderul de la Bucureşti face o vizită în
Cehoslovacia, între 15-17 august 1968, la câteva zile după ce la Praga se
aflase Iosip Broz Tito, conducătorul Iugoslaviei. Se mai ştie şi că
Cehoslovacia n-a vrut să se apropie de România, cel puţin până în iulie
1968, Bucureştiul fiind considerat un rebel în cadrul alianţei roşii.
Relaţiile se schimbă după aceea, astfel că România şi Cehoslovacia
reînnoiesc, cu ocazia vizitei lui Ceauşescu la Praga, Tratatul de prietenie,
colaborare şi asistenţă mutuală.

Scurgere de informaţii către România din partea unui ofiţer polonez

România este totuşi informată despre intenţiile Pactului de la Varşovia faţă
de Cehoslovacia. Nu vorbim însă de canalele oficiale de comunicare. Un
ofiţer polonez trimite informaţia autorităţilor de la Bucureşti. El dorea în
acest fel să-şi exprime recunoştinţa faţă de ţara noastră. Se ştie că în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Polonia trece prin cumplite
momente ale istoriei sale, peste 100.000 de familii din acea ţară s-au
refugiat în România. Şi familia acestui ofiţer îşi găsise liniştea pe
teritoriul nostru. Aşa se explică gestul polonezului. Atunci când se află în
vizită la Praga, Ceauşescu spune liderului Cehoslovac, Alexander Dubcek, ce
se pregăteşte împotriva ţării sale. Se pare că reacţia gazdei a fost de
neîncredere. Conform mărturiilor, la întoarcerea în Bucureşti, Ceauşescu ar
fi exclamat la adresa lui Dubcek - "nu înţelege ce i se întâmplă!".
 
22 noiembrie - ziua cea mai lungă pentru România, în 1968

Să ne întoarcem cu aproape o jumătate de secol în urmă. Mai precis în
noaptea de 21 spre 22 noiembrie 1968, când Bucureştiul primeşte o telegramă
de la Ministerul de Externe al Marii Britanii. România e anunţată de
iminenţa atacului la care va fi supusă din partea trupelor Pactului de la
Varşovia. Era precizată şi ora - patru dimineaţa. Important de spus că
ministrul de Externe de la Londra vizitase deja România, în zilele de 8 şi 9
septembrie, acelaşi an, fiind primit de Nicolae Ceauşescu. Liderul român a
fost informat în detaliu despre concentrările de trupe din apropierea
graniţelor noastre, în condiţiile în care NATO începuse deja strângerea de
informaţii referitoare la acest aspect, implicate în această operaţiune
fiind serviciile speciale franceze, britanice, daneze, olandeze şi greceşti.

Peste 40 de divizii ne-au înconjurat ţara

Moscova a mobilizat o imensă armată care înconjurase România. Numai trupele
sovietice numărau aproape 20 de divizii, dintre care trei pentru desant
aerian. La acestea se adăugau 21 de divizii asigurate de Polonia, Ungaria şi
Bulgaria. Fusese pus la punct şi atacul dinspre Marea Neagră, trei divizii
sovietice şi bulgare asigurând desantul amfibiu. Forţele terestre erau
sprijinite de 890 de avioane ruseşti şi 1.265 de aeronave ale celorlalte
trei ţări care urmau să participe la măcelărirea României.
 
Avertismentul NATO dat ruşilor

Declasificate abia după anul 2000, documentele NATO referitoare la anul 1968
arată că Alianţa Nord-Atlantică s-a poziţionat, într-o oarecare măsură, de
partea României, ţară expusă, culmea, atacului propriilor "fraţi" din Pactul
de la Varşovia. Cel mai important moment se petrece în 16 noiembrie, cu
numai şase zile înainte de atacul pe care Moscova îl pregătise împotriva
ţării noastre. Atunci se desfăşoară Reuniunea Comitetului Militar NATO, de
unde rezultă un avertisment, mai degrabă voalat, transmis URSS - "Alianţa
solicită Uniunii Sovietice, în interesul păcii mondiale, să se abţină de la
folosirea forţei şi de la amestecul în afacerile interne ale altor state. În
mod clar, orice intervenţie sovietică, directă sau indirectă, afectând
situaţia din Europa sau din Mediterana, va crea o criză internaţională cu
grave consecinţe".
 
Decizia Moscovei de-a nu ataca România - moment crucial al secolului trecut

Concluzia pe care o trage istoricul britanic Ben Pimlott este că în 1968
omenirea a trăit un moment de cotitură al secolului al XX-lea, iar asta mai
ales datorită deciziei URSS de-a nu ataca România. Specialistul crede că
această hotărâre ar putea fi "mai importantă decât decizia de-a nu zdrobi
Solidaritatea din Polonia".

Washingtonul întreabă Moscova dacă atacă România. Ruşii răspund - doar
zvonuri

Se poate spune şi altfel - Moscova a preferat "să nu dezlege câinii
războiului", după cum avertizase, pe 30 august 1968, preşedintele SUA,
Lyndon Johnson, expresie intrată în istorie. Era aceeaşi zi în care
ambasadorul URSS la Washington, Anatoli Dobrînin, este întrebat direct de
secretarul de stat Dean Rusk - "aveţi un temei în baza căruia ne-aţi putea
da asigurări că nu se intenţionează o acţiune împotriva României?". Rusul
s-a fâstâcit pe moment, fiind luat prin surprindere într-o chestiune la care
nu avea un răspuns oficial. Abia a doua zi vine clarificarea pentru
americani - doar zvonuri!
 
Iugoslavia ne întoarce spatele

Ceauşescu era conştient că ţara noastră va fi în totalitate ocupată, dacă ar
fi atacată de "aliaţii" săi. Asta se vede din discuţiile pe care liderul de
la Bucureşti le are, pe 24 august 1968, în localitatea sârbească Vrsac, cu
omologul său iugoslav, Iosip Broz Tito. Stenograma acelei discuţii a fost
deja făcută publică, după 1990. Bucureştiul pune problema ca armata română
să se retragă pe teritoriul vecinilor noştri, dar Tito pune o condiţie -
fără niciun fel de armament. Tot liderul de la Belgrad sugerează românilor
s-o lase mai moale cu ruşii, dacă vor să evite războiul.

China de partea noastră

Este momentul în care Ceauşescu introduce în discuţia cu liderul iugoslav un
element surprinzător, referindu-se la ceea ce se întâmplase cu 24 de ore
înainte, în capitala Chinei, la ambasada noastră de acolo, cu ocazia Zilei
Naţionale a României. La recepţia prilejuită de eveniment îşi face apariţia
premierul chinez, Zhou Enlai. Ceauşescu se referă la afirmaţia liderului
chinez - "România poate conta, în apărarea independenţei sale, pe sprijinul
poporului chinez".
0