820

După poliție și armată vine rândul paramedicilor

25 de medici din Republica Moldova vor fi instruiţi în centrele de urgenţă SMURD din România, a anunțat Iulian Chifu, consilierul Președintelui României, Traian Băsescu.
Medicii vor face parte, ulterior, din cele cinci echipe mixte care vor activa pe teritoriul Republicii Moldova în cadrul proiectului comun de monitorizare şi atenuare a consecinţelor dezastrelor România, Ucraina şi Republica Moldova.
În cadrul programului, România va achiziţiona un elicopter medical, care va interveni pe tot teritoriul Republicii Moldova.
Proiectul transfrontalier SMURD a fost iniţiat în 2010 pentru atenuarea consecinţelor dezastrelor, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, precum şi creşterea capacităţii de răspuns a serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare de-a lungul frontierelor comune cu România.
Amintim că la data de 8 august 2013 a fost lansat proiectul transfrontalier România – Republica Moldova – Ucraina privind asistenţa medicală de urgenţă tip SMURD. Programul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România – Republica Moldova – Ucraina.
0