1115

Croaţia, nou membru UE ! Pe când şi R. Moldova ?



 
Duminică, la miezul nopţii, Croaţia devine a 28-a ţară membră UE, după îndelungi şi foarte dificile negocieri. Tot atunci, la graniţele cu Italia, Slovenia şi Ungaria intră in vigoare o politică de relaxare.

Parlamentul croat a salutat, într-o şedinţă specială, aderarea ţării la UE, iar preşedintele Ivo Josipovic a vorbit despre un punct de cotitură extrem de important în istoria Croaţiei. "Acesta a fost ţelul nostru naţional în privinţa căruia am fost cu toţii de acord", a spus preşedintele croat la Zagreb. După Slovenia, Croaţia este cea de-a doua ţară din fosta Iugoslavie care aderă la UE.

La şedinţa din parlamentul croat au participat aproximativ 350 de reprezentanţi din mediul politic, industrial şi religios. Prim-ministrul Zoran Milanovic a punctat cu această ocazie că "succesul ţării se află în mâinile croaţilor". În context, premierul croat a promis că ţara sa nu va fi câtuşi de puţin arogantă cu celelalte ţări din fosta Iugoslavie, care nu fac, încă, parte din Uniune. Şeful guvernului de la Zagreb a promis că, dimpotrivă, Croaţia doreşte să devină avocatul ţărilor din fosta Iugoslavie, care doresc să adere la UE.
.
La rândul său, liderul grupului social-democrat din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a spus despre Croaţia că este "un model pentru întreaga regiune balcanică". "Toate aceste ţări din această regiune trebuie să înveţe de la Croaţia", a declarat Swoboda pentru postul de televiziune german NDR, conform agenţiei DPA.Cancelara Angela Merkel, care nu a participat la sărbătoarea croată, a transmis un mesaj de bunvenit în UE, menţionând nevoia de reforme a Croaţiei. "Cu precădere în ceea ce priveşte statul de drept şi combaterea corupţiei mai sunt multe de făcut", a subliniat şefa cancelariei de la Berlin.
.
Cu ocazia aderării la UE, la ceremonia care va avea loc în centrul capitalei Zagreb sunt aşteptaţi mai mulţi oficiali europeni, printre care şeful Comisiei Europene, Manuel Barroso, dar şi numeroşi şefi de stat şi de guverne din Europa.  
dw.de

0