729

Declarații schizofrenice ale noului Goebbels al lui Putin la adresa românilor și României

Într-o alocuţiunea ţinută luni, 17 iunie 2013, la sediul PPCD de la Chişinău, în fața unei părți a coloanei a cincea a Rusiei la Chișinău, filozoful şi geopoliticianul rus Alexandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin și al imperialismului rus, a făcut declarații de-a dreptul schizofrenice legate de români și de România, iar tonul și conținutul acestora te fac să te întrebi dacă ospiciile din Rusia sunt pline ochi și au lăsat să umble liberi prin lume locatari ai acestora.
 

 
„Purtătorii culturii româneşti, care este una minunată, sunt ostaticii unei civilizaţii absolut străine lor. Noi trebuie să eliberăm România de oligarhia liberală, antiromânească, antinaţională, cosmopolită şi hegemonică. Şi nu să ne alipim la ei (să intrăm în subordonarea acestei oligarhii) şi împreună să suferim.
 
Moldova are (o misiune – n.n.), pentru că Răsăritul, partea de răsărit a unui popor, este purtător de duh. Şi iată de ce partea de răsărit a poporului român, Moldova, trebuie să elibereze partea de vest a poporului român. Asta este o idee euroasiatică. Şi ea nu contrazice nici orientarea românească spre renaştere identitară şi nici o alianţă cu Rusia.
 
Iar delirul ideologului propagandei imperiale rusești continuă:
 
"Păi iată, sarcina Rusiei ruseşti, a României româneşti, a Moldovei Moldoveneşti este să se unească pentru că pe noi nimic nu ne desparte. Cel puţin, astăzi nimic nu ne desparte. Noi nu suntem purtătorii unei ideologii totalitare. Nu vrem să impunem ceva. Şi rezultatele eforturilor noastre conjugate nu se vor aduna, ci se vor înmulţi. Iată cum poate fi aplicată ce-a de-a patra teorie politică, ideea euroasiatică în cazul dintre România şi Moldova".
0