546

Doru Dendiu: "Cu cine ar putea să se unească Republica Moldova, cu Ucraina? N-are cum."

"Locuiţi din 2006 în Moldova. Ce vă place aici? Cum vedeţi oamenii din Moldova?
 
Cel mai mult îmi place verdeaţa care ne înconjoară. În foarte puţine oraşe în care am stat mai mult de o lună am găsit aşa ceva. E oraşul ideal pentru a creşte copii. E foarte curat, frumos şi verde. Îmi plac şi oamenii de aici, dar...sunt mulţi de DAR. Am întâlnit oameni de treabă. Oameni în adevăratul sens al cuvântului. Am întâlnit puşlamale. Am întâlnit mafioţi. Am întâlnit neoameni, dar ceea ce m-a surprins e faptul că puşlamaua e mai puşlama decât în România sau în alte ţări pe unde am mai fost. Mafiotul e mai mafiot decât mafiotul italian pe care l-am cunoscut bine, iar neoamenii sunt aşa, în adevăratul sens al cuvântului.
 
Cum e breasla jurnalistică din Moldova în comparaţie cu cea din Romania?
 
Sunt jurnalişti, de exemplu de calibru unui Ion Terguţă, Vasile Botnaru, sau Valentina Ursu al cărăr nivel e mult peste nivelul multora din România. Însă ei sunt excepţii din păcate. E foarte greu de făcut jurnalism în Republica Moldova pentru că e foarte dificil să obţii proba. În Moldova se face, în general, un jurnalism de opinie plătit în interesul cuiva, un jurnalism de supoziţii.
 
Ce aţi schimba în politica de la Chişinău?
 
Absolut tot. Aş muta-o la Bucureşti. Eu nu cred că în Republica Moldova se face politică. În R. Moldova se hămăie interesele unuia sau altuia, iar criza politică în care ne aflăm acum e cel mai bun exemplu. De la marele patriot Iurie Roşca, al cărui traseu îl cunoaştem foarte bine, am ajuns la marele patriot Vladimir Filat în contextul în care printre noi bântuie zi de zi duhul lui Vladimir Plahotniuc. Republica Moldova o compar cu Bucureştiul, pentru că dacă aduni Moldova şi calculezi populaţie activă, implicată social-politic o să ajungi la concluzia că cel puţin este egală cu Bucureştiul. E intolerabil ca doi, trei oameni să-şi facă mendrele pe seama a câtorva milioane. Nu mă refer la milioanele din ţară, ci la cei care sunt peste hotare care, din punctual meu de vedere, sunt cei mai văduviţi pentru că ei muncesc acolo, trag cu sacul pe umăr, dau cu mistria pe pereţi, spală la fund pe nu ştiu cine prin tot felul de ţări. Ei trimit bani acasă, iar aceştia dispar, se duc ca nisipul, pe portocale, pe ciment, pe maşini şi până la urmă se duc în buzunarele ăstora care n-au nici un interes să ridice ţara. Dacă ar progresa ţara, ei n-ar mai câştiga atât de mult. Eu de 7 ani de zile de când sunt aici în R. Moldova nu văd materializat în ceva miliardul anual care e trimis de muncitorii din străinătate. Republica Moldova e exact aşa cum am găsit-o. Cu un bloc în plus, cu 10 km de drum, asta nu înseamnă nimic în 7 ani. Cu 7 miliarde de dolari se putea de făcut un pic de economie, dar m-am convins că aşa zişii politicieni nu vor să facă lucrul ăsta pentru că nu sunt politicieni. Ei sunt nişte bussinesmani muradri, nişte mafioţi care lucrează pentru ei
 
Ce ţine de subiectul Unirii R. Moldova cu Romania, credeţi că se va realiza vreodată acest exerciţiu al istorie?
 
Inevitabil. Mă conving pe zi ce trece că Republica Moldova e un stat artificial. La un moment dat el va sucomba, se va prăbuşi, va face implozie, probabil apoi va urma o explozie. Cu cine ar putea să se unească Republica Moldova, cu Ucraina? N-are cum. Oamenii şi teritoriu trebuie să revină la Patria-Mamă. Pentru România, Moldova este ca un copil răpit. Sigur, poate nici România, ca părinte cu un copil răpit, nu dă semne că ar putea face mari eforturi, dar poate noi nu înţelegem ce face în prezent Bucureştiul. Va veni timpul când acest copil va trebui să revină acasă, în familie. Că va fi astăzi, mâine, peste 10 ani, peste 100, nu contează. Cândva o să vină înapoi pentru că altă şansă nu există. Statul nu rezistă, iar aceşti 20 de ani cu traseul pe care l-a avut şi evenimentele care au fost, sunt o dovadă în sine. El nu e independent nici din punct de vedere economic, nici politic, nici financiar, nici social. Nu are nici unul dintre atributele din manualul care defineşte ce înseamnă un stat independent."
0