785

(video) Strelet explica cum PLDM a fost TRAS pe SFOARA si de comunisti




Adoptarea proiectului de lege votat PLDM împreună cu deputaţii PCRM, prin carea fost restricţionat dreptul studenţilor şi al moldovenilor aflaţi în străinătate de a-şi exercita dreptul electoral la orice secţie de votare ar fi rezultatul unui şiretlic al comuniştilor.
 
 Cel puţin asta a anunţat preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, într-o conferinţă de presă. Liberal-democratul susţine că proiectul a fost citit cu atenţie, însă elementele legate de votul studenţilor au fost introduse pe ultima sută de metri, fără ca deputaţii PLDM să cunoască acest lucru.
 
“Sistemul mixt este un sistem prematur pentru Moldova şi a vizat pragul electoral, dar s-a dovedit că autorii proiectului din fracţiunea PCRM au mai inclus nişte amendamente care nu erau discutate. Trebuie să recunoaştem că a fost o confuzie pe care ne vom strădui să o reparăm”, a declarat Valeriu Streleţ.
 
Actualităţi.md precizează că, PLDM a înregistrat un proiect de lege prin care vrea să abroge restricţiile pe care le-a impus pe 3 mai prin care le-a restricţionat dreptul studenţilor şi al moldovenilor aflaţi în străinătate de a-şi exercita dreptul electoral la orice secţie de votare. Liberal-democraţii propun, acum, ca elevii şi studenţii să poată vota în baza documentelor justificative, la orice secţie de votare din localitatea în care îşi fac studiile.
 
VIDEO


0