861

Procurorul General, DEMIS la doar o saptamina dupa ce a fost numit in functie




Corneliu Gurin a fost numit ilegal în funcția de procuror general, iar Parlamentul trebuie să revină la votul să săptămîna trecută pentru a renumăra voturile.
 
Este declaraţia deputatului PCRM, Anatolie Zagorodnîi, care susţine că deține dovezi video care demonstrează că pentru candidatura lui Gurin a votat un număr mai mic de deputați decît cel anunțat de Marian Lupu.
 
„Considerăm că a fost un vot ilegal pentru că unii deputați nu au votat pentru acest proiect. Dispunem de înregistrări video care confirmă acest fapt. Solicităm ca Parlamentul să revină la votul de joia trecută privind numirea procurorului general”, a declarat Zagorodnîi în plenul Parlamentului.
 
Declaraţia lui Zagorodnîi a fost întărită de liberal-democratul Ion Butmalai, spunînd că el nu l-a votat le Corneliu Gurin, dar cu toate astea a fost nominalizat.
 
„În ziua votării, eu am fost nominalizat că am votat dar de fapt nu am votat. Nu am votat pentru că acest candidat nu a întrunit condițiile necesare ca să fie procuror general. de numire în funcție. Această persoană nu are calificare profesională. Sunt de acord cu domnului Zagorodnîi, ca procurorul general care va fi numit să fie discutat la Adunarea Generală a Parlamentului. Nu vrem ca Procuratura să fie condusă de bucătar”, a declarat Butmalai, citat de aceeaşi sursă.

Actualităţi.md
precizează că Corneliu Gurin a fost numit, la 18 aprilie curent, procuror general cu 51 de voturi pro și 41 împotrivă.


0