Crimele sovietice

Toiţe ridicate pe locul unde a avut loc masacru de la Fântâna Albă. FOTO Jurnalul.ro

Mai la deal de Lipcani şi Siret locuieşte compact una dintre cele mai frumoase comunităţi de români, despre care, din păcate, ne aducem aminte doar arareori. De o săptămână, îmi stăruie în minte reportajul de la „România, te iubesc“, iar în aceste zile soarta conaţionalilor noştri din regiunea Cernăuţi mă preocupă mai mult decât mizeria din sânul Partidului Liberal de la Chişinău sau mascarada cu numirea procurorului general.  
Pentru prima dată un post comercial românesc a povesit despre tragedia de la Fântâna Albă, de la 1 aprilie 1941, relatând, totodată, şi drama oamenilor care au rămas dincolo de graniţele României, trasate arbitrar. Bravo celor de la Pro TV Bucureşti pentru reportajul realizat. Sper ca efortul lor să aibă şi efect, iar românii din România să se intereseze mai mult despre amărâţii zişi şi „români de pretutindeni“.
 
Mărturiile oamenilor despre masacru şi deportările ce au urmat sunt cutremurătoare. În ciuda ororilor îndurate, românii de acolo şi-au păstrat încă limba şi tradiţiile intacte. În urmă cu un deceniu am călcat pentru prima dată la Cernăuţi, Mahala, Storojineţ, Ciudei, Crasna. Trăiam întâia dată istoria tragică, ce nu poate fi povestită în niciun fel în manualele şcolare. Am promis să revin, dar nu m-am ţinut de cuvânt.
 
Cu doi ani în urmă s-a întâmplat s-o întâlnesc, într-o capitală europeană, pe Ana Grigoraş de la Kiev. Vorbea ruseşte. Am întrebat-o dacă este româncă. A fost la început expeditivă, după care s-a interesat ce înseamnă Grigoraş în limba română. În cele din urmă, a recunoscut că bunelul i-a fost român. O altă colegă, ziaristă din Ucraina, care a intrat în vorbă, s-a lăudat că soţul ei este moldovean de prin raionul Balta, precizând că nici el nu ştie să vorbească „moldoveneşte“. Ambele vorbeau cu un soi de mândrie. Această „mândrie“ nevinovată şi senină am revăzut-o la tinerii întâlniţi de reporterii Pro TV pe stăzile din Cernăuţi. Unii ştiu doar două vorbe româneşti, alţii sunt români sau moldoveni numai cu numele. Nu au niciun regret că părinţii şi buneii lor sunt români, iar unele rude au murit prin siberii. Dar, cadre de acest fel întâlnim şi în Basarabia, care astăzi se află într-o situaţie mai fericită.
 
Maşinăria sovietică a avut grijă să ne spele bine memoria colectivă şi să ne transforme în şuruburi şi piuliţe care n-au nevoie de minte. Dar nici elita românească nu a prea făcut eforturi pentru a face cunoscută tragedia noastră în lume. Aşa cum sunt ucrainenii, în ultimii ani au reuşit să popularizeze crimele Holodomorului, iar unele instituţii internaţionale au adoptat şi declaraţii politice în acest sens. Ce au făcut românii pentru a vorbi întregii lumi despre masacrul de la Fântâna Albă, despre deportările şi condamnările politice în masă din teritoriile ocupate de sovietici? Într-un fel, România ne-a abandonat în 1940 atât pe noi, basarabenii, cât şi pe bucovineni.
 
Să nu înţelegeţi greşit, nimeni nu cerşeşte milă, vrem doar mai multă atenţie, inclusiv prezenţă în presa de pe malurile Dâmboviţei. Eu promit să revin la Cernăuţi, să redescopăr Cetatea Albă şi Hotinul, să caut prezenţe româneşti în Basarabia de Sud şi în Balta „rămasă baltă“.
 
 
Autoarea articolului: Valentina Basiul
 
Video la adresa: http://adevarul.ro/moldova/politica/video-drag-bucovina-1_517023d7053c7dd83f212e9b/index.html