912

Corb la corb nu scoate ochii

Ultimile săptămâni am fost cu toții martorii unor evenimente politice mai puțin obișnuite. După ce din conducerea parlamentului a fost debarcat oligarhul Plahotniuc, iar Guvernul în frunte cu un alt oligarh, care răspunde la numele Filat, și-a dat obștescul sfârșit, iată că (așa am crezut noi?!) pe cerul sumbru al politicii moldovenești, umbrit de norii corupției, hoției, minciunii și fărădelegilor, a apărut o rază de lumină. Altfel spus, parcă s-ar fi întrezărit perspectiva alegerilor parlamentare anticipate, iar împreună cu ea apăruse și speranța că, odată și odată, hoții vor fi alungați de la putere. Pe naiba!


Faptul că negocierile „oficiale” dintre cele trei componente ale Alianței pentru (chipurile) Integrare Europeană bat pasul pe loc nu trebuie să inducă în eroare pe nimeni. La fel ca și ieșirile în fața jurnaliștilor a măscăriciului Mișa-juristul care, ca lider de PL ce este, de fiece dată îl freacă cu ou și cu oțet pe liderul PLDM Filat. Cică, lasă PLDM să propună pentru funcția de premier pe cine dorește, măcar și pe Papa de la Roma, numai nu pe Vlad Filat. Pe care Gimpu (așa zice el) nu mai are ochi să-l vadă.
 
Mare brânză. Iată că în rețelele sociale a apărut deja informația precum că adevăratele negocieri (purtate de „oamenii serioși”, fără prezența clownilor) au avut deja loc. Și nu la Chișinău, ci în cu totul altă parte. Filat a fost zilele trecute la Bruxelles, Plahotniuc (alias Ulinici) în tot aceiași perioadă a dat o fugă pâna la Paris. Și, ca să vezi, s-ar fi întâlnit ambii pe undeva pe la mijlocul drumului dintre cele două capitale și ar fi pus țara (Moldovei) la cale.

Ei, poate nu chiar toată țara, dar în principiu (în fond, ca chestie) s-ar fi înțeles. Care-i înțelegerea? Simplă de tot. Vlad care-i Filat rămâne prim-ministru în viitorul guvern, iar celălalt Vlad, Plahotniuc (alias Ulinici), se întoarce în funcția de vicespeaker al parlamentului. Vorba francofonului, „deja vu”.

Vorba moldoveanului (frate cu românul) ar fi un pic alta: pleacă-ai nostri, vin ai nostri, noi rămânem tot ca proștii. Și vom fi proști tot atâta timp cât îi vom răbda!
…În schimb, acum putem să adromim copiii cu o poveste nouă. Nu, nu cu una „de succes”, aceasta e bună de adormit alegătorii. Copiilor, care încă nu au drept de vot, le vom povesti de azi încolo povestea unui contrabandist bun. Un fel de Maliciș-Kibaliciș. Care, închipuindu-se viteaz și falnic, s-a ridicat într-o bună zi împotriva unui păpușar rău, Maliciș-Plahiș, așa-l chema. Și au luptat ei corp la corp, trei zile și trei nopți, și s-a iscat prin părțile celea mare zarvă. Dar iată că a ajuns gălăgia la urechea boierului. Boierul, fiind din neam nemțesc, era deprins cu ordinea, nu-i plăcea zarva. Și i-ar fi arătat el contrabandistului biciușca, și îndată s-a ogoit Kibaliciș. Și s-a împăcat cu Plahiș. Cam asta-i povestea. Noapte bună, țară.
 
joshotsii.blogspot.com/2013/03/corb-la-corb-nu-scoate-ochii.html

0