723

PLDM, PDM si PL CONTINUA negocierile!




Negociatorii delegaţi de PLDM, PDM şi PL se vor întîlni şi atăzi pentru a continua negocierile privind crearea unei noi coaliţii de guvernare.
 
Cei nouă negociatori s-au întrunit pînă acum de două ori pe parcursul săptămînii trecute. Ei convenise să să întrunească zilnic pentru a ajunge în timp util la o decizie finală.
 
La cele două runde de întrevederi, reprezentanţii celor trei partide din fosta AIE au stabilit agenda negocierilor şi au fixat priorităţile. 
 
Actualităţi.md aminteşte că, liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că în perioada cît au loc negocierile, reprezentanţii formaţiunii pe care o conduce, nu va intervini cu acuzaţii la adresa foştilor colegi din AIE şi i-a îndemnat şi cei din PD şi PL să facă acelaşi lucru.


0