S-a dus Hugo Chavez. Și l-au „dus” pe Filat
În utimile câteva zile s-au produs două plecări importante care, într-o măsură diferită, vor influența politica mai multor țări. Ne-a părăsit (spre regret, pentru totdeauna) eroul politic și popular al Venezuelei, Hugo Chavez. Și – într-un mod total dezonorant pentru sine - a fost demis primul ministru al Moldovei Vlad Filat. Unicul lucru care i-a legat a fost statutul formal de „politician”.
Filat, fiind rupt de popor, activa în folosul intereselor personale, huzurind pe seama jefuirii cetățenilor Moldovei. Chavez a creat o realitate care a ajutat poporul Venezuelei să parcurgă o cale lungă de la mizerie și nedreptate până la obținerea independenței politice și economice față de SUA, realitate care a stimulat o progresare a întregii societăți din America Latină.
În ciuda tuturor intrigilor, provocărilor, jocurilor politice de culise, Chavez a știut să-și îndeplinească planurile și a luptat pentru transformări până la ultima suflare. Contemporanul său, Filat, urzind intrigi și visând să devină „prezident”, s-a împotmolit în războiri politice și a uitat de datoria sa de prim-ministru, iar, împreună cu aceasta, de onoare și de demnitate. Sub conducerea lui Filat moldovenii degradau incontinuu, scufundându-se tot mai jos sub nivelul costului de trai. Sub președinția lui Chavez venezuelienii s-au ridicat din genunchi și stau ferm pe pământ.
Politicenii sunt apreciați nu doar după indicatorii socio-economici ai țărilor pe care le guvernează, ci și după atitudinea față de propriul popor. Filiat nu a fost în serviciul poporului. „Eu nu i-am scos, ei singuri au ieșit” (cuvintele lui despre tinerii care, la 7 aprilie 2009, au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale să protesteze împotriva dictaturii) – iată abordarea ce dă dovadă de o ruptură adâncă între el și cetățenii Moldovei. Rezultatul atitudinei lui Filat față de „serviciul” în care s-a aflat se cunoaște: Moldova a ajuns la cheremul hoților, al mafiei, al sărăciei și al disperării.
În timp ce Chavez pentru marea majoritate a lumii va rămâne un adevărat erou, un luptător pentru drepturile conaționalilor săi, un lider puternic și eficient, Filat pentru țara și poporul său (pe care el, de fapt, nici nu le consideră ale sale!) va rămâne un nimeni. Poporul Moldovei, sperăm, nu va mai admite la cârma statului asemenea paraziți. Nu de alta, dar n-a mai rămas nimic de furat. Bineînțeles, teoretic vorbind, s-ar mai putea organiza un export de proporții (evident, prin cotrabandă, noi je știm cum se face aceasta!) în piețile Uniunii Europene a organelor interne ale oamenilor noștri, prezentând toată afacerea drept o nouă misiune umanitară pentru dezvoltarea „drepturilor și libertăților fundamentale” ale moldovenilor. Cum altfel, n-ai să arunci la gunoi sintagma preferată a politicienilor-hoți din toate țările în curs de dezvoltare. Acolo unde deja s-a furat toată „pâinea”, negreșit se pornește trâmbițatul despre „drepturile și libertățile fundamentale”.
Din câte se pare, Moldovei, în situația în care a ajuns, în poate ajuta doar un politician de nivelul lui Comandante. Poporul îi sătul peste gât de napoleonii autohtoni care-s buni doar să ducă țara de râpă. Acum e nevoie de cineva care va curma mafia și corupția, va crea programe sociale în sfera asigurării cu locuințe și în cea a deservirii medicale – într-un cuvânt, de cineva care va face ceea ce a reușit să facă Chavez. Cine va deveni pentru moldoveni acel lider hatismatic, care va reuși să stabilească relații de încredere și de înțelegere reciprocă cu poporul său?
Cine va deveni Eroul Național al Moldovei?