Ce vrea Occidentul de la Republica Moldova?
Mesajul preşedintelui Nicolae Timofti de miercuri, 27 februarie, a reuşit să fie revelatorul stărilor de spirit din Alianţă, după o ploaie de acuzaţii şi atacuri la beregată ale protagoniştilor politici. Filat s-a declarat imediat de acord „să facă pasul înapoi”, bucuros că i se oferă posibilitatea să iasă cu faţa curată dintr-o situaţie în care nu avea sorţi de izbândă. Celălalt argument al său este agenda externă – nevoia unui guvern funcţional, pentru a finaliza negocierile pe marginea Acordului de Asociere şi a celorlalte documente cu Uniunea Europeană. Incapabil să iasă din aceeaşi logică a confruntării, Lupu continuă să insiste pe demisia guvernului, chiar şi după apelul preşedintelui, de parcă s-ar pregăti să voteze alături de comunişti o moţiune de cenzură. Ghimpu pledează pentru menţinerea Alianţei, asta după ce ceruse şi el ca Filat să demisioneze, dar fără să ne explice ce va face dacă dorinţa sa nu va fi auzită, mai ales că miniştrii PL au rămas bine-mersi în fotoliile lor, ca şi cei ai Partidului Democrat de altfel.
Preşedintele Timofti solicită păstrarea AIE de dragul integrării europene. „Dar cum se poate integrare europeană cu bandiţi şi mafioţi?”, se întreabă, indignaţi, atâţia cetăţeni. N-ai cum s-o faci, fireşte. Numai că suntem într-o falsă dilemă. Întrebarea aceasta ar fi avut un temei dacă Chişinăul ar fi vrut (şi-ar fi fost încurajat de Bruxelles) să depună azi cererea de aderare la Uniunea Europeană. Şi cred că ai noştri ar fi depus-o demult (chiar şi aruncând spre Moscova priviri temătoare), dacă nu ar fi riscat să primească un refuz, ceea ce ar fi creat o situaţie jenantă, o realitate ce nu ar fi convenit nimănui: nici puterii declarat pro-europene de la Chişinău, nici intereselor vestice în această parte a lumii. Şi atunci ce vrea Occidentul de la Republica Moldova?...
Situaţia noastră era bine cunoscută. Se ştia de monitorizarea lui Plahotniuc de Interpol, se ştia de „atacurile raider” (în caz contrar, nu s-ar fi sesizat justiţia din Marea Britanie), se ştia de multe alte fraude şi infracţiuni comise la nivel înalt de oamenii PD-ului şi nu numai. Semnalul de alarmă pe care l-a tras compania Hermitage Capital şi presa occidentală în legătură cu scandalul de la Banca de Economii, prin care s-au spălat banii mafiei ruseşti – persoane cuprinse pe „lista Magniţki” –, nu fără complicitatea autorităţilor de la Chişinău (care au ignorat repetatele avertismente ale cancelariilor din Vest), demonstrează că problema corupţiei şi a asocierilor criminale de la noi nu este trecută cu vederea (adică nu vom primi chiar totul pe gratis!), în pofida faptului că există o mare disponibilitate pentru a tracta Republica Moldova spre o treaptă mai înaltă de civilizaţie – şi cea mai clară dovadă în acest sens sunt banii care s-au vărsat aici în ultimii trei ani pentru reforme şi modernizare.
Şi atunci ce vrea Occidentul? Destul de puţin şi mult în acelaşi timp, având în vedere IQ-ul redus al politicienilor noştri: o ţară decentă, predictibilă. Un minim de stabilitate. Îşi doreşte să demonstrăm că suntem o ţară guvernabilă. Un alt răspuns indirect la această întrebare, aparent criptică, ar putea sugera insistenţa Bruxelles-ului pe semnarea, tot în toamna acestui an, a Acordului de Asociere cu Ucraina, o ţară cu probleme infinit mai mari ca ale noastre. E vorba de o miză geopolitică uriaşă.
În aceste condiţii, mă întorc şi îi întreb pe liderii politici de la Chişinău: ce faci, Vlad Filat, lupţi cu mafia, chiar şi cu riscul anticipatelor, într-un război pe care nu ai cum să-l câştigi pentru că nu ţi-ai calculat bine mişcările, nu te-ai pregătit suficient pentru a-l purta, dacă mult mai experimentaţii tăi adversari au ştiut să arate lumii că nu eşti nici tu uşă de biserică?... Ce faci, Marian Lupu: demiţi guvernul şi zădărniceşti negocierile cu Uniunea Europeană, doar pentru că te-a supărat conduita colegului tău de Alianţă, care şi-a regăsit subit ingenuitatea, deşi prada (adică ţara) aţi împărţit-o împreună, pentru că, nu-i aşa, din „cartel” nu ieşi cum vrei tu şi mai ales nu fără consecinţe?... Ce faci, Mihai Ghimpu: îţi periclitezi imaginea de partid pro-românesc şi european, susţinând până-n pânzele albe interesele obscure ale amicului tău din PD, vorbitor de „limbă moldovenească”?...
Nu e deloc reconfortant să ajungi într-o asemenea situaţie blamabilă, dar v-aţi făcut-o cu mâna voastră, domnilor, n-aveţi pe cine să daţi vina!
Prin semnarea acordurilor din toamnă de la Vilnius, Bruxelles-ul vrea să ajute Moldova, nu Alianţa pentru Integrare Europeană (aici premierul are dreptate). Semnarea acestor documente ar consacra juridic, şi nu doar la nivel de intenţii, alăturarea Republicii Moldova spaţiului occidental. Încă vom mai fi în CSI, dar nu doar acolo. Vom avea mafie şi separatism transnistrean, dar şi sprijin instituţional şi mecanisme de control europene. Vom obţine o înviorare a economiei prin înlăturarea barierelor din calea schimburilor comerciale cu Occidentul şi cu România, vor apărea noi jucători pe piaţă, investitori strategici capabili să mai dilueze dependenţa noastră de piaţa estică. Anularea vizelor de călătorie în ţările UE, apoi, va înlesni contactele cetăţenilor noştri cu lumea liberă, va ajuta la reîntregirea familiilor înstrăinate, diminuând o imensă problemă socială şi, din nou, va aduce dezvoltare şi revigorare economică: idei, oportunităţi, soluţii. Ridicarea nivelului de trai, întărirea statului de drept, responsabilizarea actului de guvernare vor face mult mai eficientă combaterea corupţiei decât raziile mascaţilor prin birourile guvernamentale, mai ales când acestea sunt selective şi dirijate.
Ştim ce vrea Occidentul de la Republica Moldova. Rămâne să aflăm ce vor politicienii noştri, probabil marţi, când va fi dezbătută moţiunea de cenzură împotriva guvernului, depusă de comunişti. Vom vedea dacă le-a mai rămas un dram de patriotism, o brumă de luciditate, un petic de obraz.
Preşedintele Timofti solicită păstrarea AIE de dragul integrării europene. „Dar cum se poate integrare europeană cu bandiţi şi mafioţi?”, se întreabă, indignaţi, atâţia cetăţeni. N-ai cum s-o faci, fireşte. Numai că suntem într-o falsă dilemă. Întrebarea aceasta ar fi avut un temei dacă Chişinăul ar fi vrut (şi-ar fi fost încurajat de Bruxelles) să depună azi cererea de aderare la Uniunea Europeană. Şi cred că ai noştri ar fi depus-o demult (chiar şi aruncând spre Moscova priviri temătoare), dacă nu ar fi riscat să primească un refuz, ceea ce ar fi creat o situaţie jenantă, o realitate ce nu ar fi convenit nimănui: nici puterii declarat pro-europene de la Chişinău, nici intereselor vestice în această parte a lumii. Şi atunci ce vrea Occidentul de la Republica Moldova?...
Situaţia noastră era bine cunoscută. Se ştia de monitorizarea lui Plahotniuc de Interpol, se ştia de „atacurile raider” (în caz contrar, nu s-ar fi sesizat justiţia din Marea Britanie), se ştia de multe alte fraude şi infracţiuni comise la nivel înalt de oamenii PD-ului şi nu numai. Semnalul de alarmă pe care l-a tras compania Hermitage Capital şi presa occidentală în legătură cu scandalul de la Banca de Economii, prin care s-au spălat banii mafiei ruseşti – persoane cuprinse pe „lista Magniţki” –, nu fără complicitatea autorităţilor de la Chişinău (care au ignorat repetatele avertismente ale cancelariilor din Vest), demonstrează că problema corupţiei şi a asocierilor criminale de la noi nu este trecută cu vederea (adică nu vom primi chiar totul pe gratis!), în pofida faptului că există o mare disponibilitate pentru a tracta Republica Moldova spre o treaptă mai înaltă de civilizaţie – şi cea mai clară dovadă în acest sens sunt banii care s-au vărsat aici în ultimii trei ani pentru reforme şi modernizare.
Şi atunci ce vrea Occidentul? Destul de puţin şi mult în acelaşi timp, având în vedere IQ-ul redus al politicienilor noştri: o ţară decentă, predictibilă. Un minim de stabilitate. Îşi doreşte să demonstrăm că suntem o ţară guvernabilă. Un alt răspuns indirect la această întrebare, aparent criptică, ar putea sugera insistenţa Bruxelles-ului pe semnarea, tot în toamna acestui an, a Acordului de Asociere cu Ucraina, o ţară cu probleme infinit mai mari ca ale noastre. E vorba de o miză geopolitică uriaşă.
În aceste condiţii, mă întorc şi îi întreb pe liderii politici de la Chişinău: ce faci, Vlad Filat, lupţi cu mafia, chiar şi cu riscul anticipatelor, într-un război pe care nu ai cum să-l câştigi pentru că nu ţi-ai calculat bine mişcările, nu te-ai pregătit suficient pentru a-l purta, dacă mult mai experimentaţii tăi adversari au ştiut să arate lumii că nu eşti nici tu uşă de biserică?... Ce faci, Marian Lupu: demiţi guvernul şi zădărniceşti negocierile cu Uniunea Europeană, doar pentru că te-a supărat conduita colegului tău de Alianţă, care şi-a regăsit subit ingenuitatea, deşi prada (adică ţara) aţi împărţit-o împreună, pentru că, nu-i aşa, din „cartel” nu ieşi cum vrei tu şi mai ales nu fără consecinţe?... Ce faci, Mihai Ghimpu: îţi periclitezi imaginea de partid pro-românesc şi european, susţinând până-n pânzele albe interesele obscure ale amicului tău din PD, vorbitor de „limbă moldovenească”?...
Nu e deloc reconfortant să ajungi într-o asemenea situaţie blamabilă, dar v-aţi făcut-o cu mâna voastră, domnilor, n-aveţi pe cine să daţi vina!
Prin semnarea acordurilor din toamnă de la Vilnius, Bruxelles-ul vrea să ajute Moldova, nu Alianţa pentru Integrare Europeană (aici premierul are dreptate). Semnarea acestor documente ar consacra juridic, şi nu doar la nivel de intenţii, alăturarea Republicii Moldova spaţiului occidental. Încă vom mai fi în CSI, dar nu doar acolo. Vom avea mafie şi separatism transnistrean, dar şi sprijin instituţional şi mecanisme de control europene. Vom obţine o înviorare a economiei prin înlăturarea barierelor din calea schimburilor comerciale cu Occidentul şi cu România, vor apărea noi jucători pe piaţă, investitori strategici capabili să mai dilueze dependenţa noastră de piaţa estică. Anularea vizelor de călătorie în ţările UE, apoi, va înlesni contactele cetăţenilor noştri cu lumea liberă, va ajuta la reîntregirea familiilor înstrăinate, diminuând o imensă problemă socială şi, din nou, va aduce dezvoltare şi revigorare economică: idei, oportunităţi, soluţii. Ridicarea nivelului de trai, întărirea statului de drept, responsabilizarea actului de guvernare vor face mult mai eficientă combaterea corupţiei decât raziile mascaţilor prin birourile guvernamentale, mai ales când acestea sunt selective şi dirijate.
Ştim ce vrea Occidentul de la Republica Moldova. Rămâne să aflăm ce vor politicienii noştri, probabil marţi, când va fi dezbătută moţiunea de cenzură împotriva guvernului, depusă de comunişti. Vom vedea dacă le-a mai rămas un dram de patriotism, o brumă de luciditate, un petic de obraz.