731

Trenul modernizat de pe ruta Chisinau-Taraclia si-a sistat activitatea




La doar o lună după ce a fost pus în circulaţie pe ruta Chişinău-Taraclia, trenul modernizat şi-a suspendat circulaţia pe acest traseu.
 
Potrivit reprezentaţilor Î.S. Calea Ferată din Moldova, este vorba de o problemă tehnică ce ţine de acordul grănicierilor ucraineni ca trenul să circule pe teritoriul lor.
 
Contactată de Moldova.ORG, şefa serviciului de presă al CFM, Daniela Jugănaru, a spus că la moment se duc tratative cu grănicerii Ucrainei pentru a conveni asupra acordului cu privire la circulaţia trenului pe teritoriul Ucrainei. 
 
"Este vorba de o porţiune de 13 km, de la Carabuţeni până la staţia Basarabeasca. Reprezentanţii CFM au avut întrevederi cu reprezentanţi ai Serviciului de grăniceri ai Ucrainei, dar nu s-a ajuns încă la o înţelegere", a precizat aceasta.
 
Deocamdată, nu se cunoaşte cât va dura această procedură şi când va putea fi repus în circulaţie. De menţionat însă este faptul că trenul modernizat a circulat pe această porţiune timp de o lună, fără careva restricţii impuse de partea ucraineană. Garnitura a fost retrasă de pe traseul în cauză pe data de 20 februarie. 
 
Amintim că trenul modernizat a pornit pe cursa Chişinău-Taraclia în data de 22 ianuarie. Garnitura circula doar în zilele pare. Potrivit CFM, decizia de a lansa ruta a fost luată de către administraţie în urma solicitărilor parvenite din partea locuitorilor din regiunea de sud a ţării.
0