836

Un TAXIMETRIS din Balti, la un pas de a fi OMORIT la Singerei




Un bărbat a fost reţinut de poliţie fiind suspectat de tentativă de omor asupra unui taximetrist, în vîrstă de 46 de ani.
 
Incidentul a avut loc în seara zilei de 7 februarie curent, în jurul orei 22:00, la marginea satului Chişcăreni, Sîngerei.
 
Suspectul de 50 ani, locuitor al satului Tăura Nouă, Sîngerei, aflîndu-se pe teritoriul municipiului Bălţi, a luat un taxi, solicitînd să fie dus pînă la domiciliu, stabilind un preţ de 250 de lei.
Ajunşi în aproprierea satului Chişcăreni, clientul a scos un foarfece din buzunar şi a atacat şoferul, provocîndu-i două răni în palmă. Speriat, şoferul a reuşit să-l dea jos forţat din maşină şi să anunţe poliţia.

Audiat de forţele de ordine, suspectul şi-a mărturisit fapta.
În prezent, bănuitul este cercetat în cadrul unei cauze penale. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 8 la 15 ani de închisoare.


0