687

Secretul care l-a lovit din plin pe Putin. Ce voia presedintele Rusiei sa nu se afle





Este unul din cei mai influenţi oameni ai lumii, chiar dacă în jurul lui s-au ţesut numeroase controverse.
 
Viaţa lui personală fiind una dintre ele. Recent, americanii de la New York Post au publicat informaţia potrivit căreia, preşedintele Rusiei ar mai avea încă un copil din flori, născut de amanta lui, gimnasta Alina Kabaeva.
 
Mai mult, aceştia ar mai avea împreună şi un băieţel de trei ani, însă gimnasta îl prezintă ca fiind nepotul, şi nu fiul ei.
 
În ceea ce priveşte cu relaţia cu soţia lui, zvonurile spun că aceştia ar fi de multă vreme separaţi. Ludmila ar fi ţinută departe de Kremlin, într-un apartament luxos, pe când amanta gimnastă ar sta la palatul lui Putin de la Soci.


0