431

Sfaturi utile pentru doritorii de a deveni „experți moldovani”

Nu-mi amintesc ce-l întrebam anul trecut pe Valeriu Gurbulea și el n-a fost de acord cu mine. Știu doar că, pentru a-l convinge, i-am spus că „așa spun experții”. Și tare a mai râs Gurbulea la auzul acestor vorbe. 

 


M-a întrebat cine și în temeiul căror merite i-a învestit pe respectivii cu titulatura de experți. Deși credeam atunci, cu gând rău, că fostul procuror general fuge de întrebare, cuvintele sale m-au făcut să fiu mai atent la tot ce se întâmplă printre „experții moldovani”. Astfel, am observat că este vorba de o meserie foarte ușor de învățat pentru oricine face următorii pași. 

Mai întâi de toate, trebuie să n-ai ce face, fiindcă omul ocupat își alege altă profesie. Dacă te trezești pe la amiază și umbli buimac prin casă, neștiind ce să faci, dacă vrei să ieși în oraș, dar nu ai niciun ban, sau chiar dacă părinții îți trimit bani din Italia, dar fetele nu se uită la tine, fiindcă le pari cam prost, atunci nu mai șovăi: e cel mai benefic moment, de la care poate începe cariera ta de „expert moldovan”.

Dacă nu ai nicio facultate, ridică-te imediat din pat, spală-te pe față și pe dinți și gândește-te cum ai putea da impresia că ai studii superioare. Fără licență, oricât de deștept ai fi, nimeni nu te va lua în seamă. Nu te întrista, că nu-i bai, amintește-ți doar că trăiești în Moldova, unde „avem di tăti”... Eu nu ți-am spus că trebuie într-adevăr să ai asemenea studii, ci doar să creezi impresia! E adevărat că acest lucru te costă niște bani, dar cine caută, găsește, iar cine găsește, agonisește. Zis și făcut, cântărește bine în minte în ce domeniu ai vrea să fii „expert moldovan”. Dacă ești un nepriceput și nu-ți place cartea, te sfătui să alegi politica. Fugi și împrumută niște parale și cumpără-ți o diplomă.

Când bei după aceasta fericit o bere, încearcă să anunți cât mai mulți oameni că ai terminat facultatea. Pe cei care nu te vor crede, minte-i că ai păstrat până acum în taină faptul că ești student. Nu te jena, învață să minți cât mai mult, fiindcă minciuna este regula de aur a meseriei. Dacă ești un om cinstit, minte în voce în fața oglinzii, încearcă să nu roșești și să pari cât mai convingător. Cumpără-ți barem o carte, din care străduiește-te să înveți pe de rost cuvintele mai complicate și neologismele. Mai ia o bere sau fă-ți o cafea, deschide internetul și află ce a mai zis Filat, Plahotniuc, Voronin, Lupu, Ghimpu și Dodon. Apoi pornește televizorul și caută vreo emisiune de dezbateri la o televiziune de-a noastră. Alege necunoscuții din platou și ascultă-i cu deosebită atenție. Caută să observi cine dintre ei vorbește cel mai mult, dar aiurea, fără să transmită mesaje clare, dar și cine se bâlbâie cel mai cumplit, neștiind cum să deschidă gura.

Notează-ți numele lor într-o agendă și caută cu orice preț să te întâlnești cu ei. Alege mai întâi unul, care îți pare mai naiv decât ceilalți. Ai putea să mergi la sediul televiziunii respective și să-l aștepți afară. Când va ieși, zburdă-i în întâmpinare și laudă-l, și invită-l undeva, ca să luați masa împreună. În fața lui, încearcă să-ți etalezi cunoștințele acumulate din cartea pe care ai citit-o. Grăiește cât mai multe neologisme, iar dacă nu le ții minte, folosește măcar două-trei, dar repetă-le cât mai des. Dacă el îl laudă pe Plahotniuc, spune-i că Filat e contrabandist. Dacă el îl admiră pe Filat, spune-i că Plahotniuc se ocupă doar cu „atacuri raider”. La despărțire, arată-te încântat de discuție, chiar dacă admitem că el n-a scos o vorbă și a căscat tot timpul, și faceți schimb de numere de telefoane. De câte ori îl vei mai vedea la TV, chiar dacă ai adormi de plictis, pune ceasul să sune la sfârșitul emisiunii, și spune-i că a fost la înălțime. Și el a fost ca tine, și tu vei fi ca el. Apoi mai alege unul, și încă unul, până vei pătrunde și tu în gașca „experților moldovani”.

Și dacă nu ți-i tare lene, poți să mai faci ceva, de care n-ai să regreți. De locuiești pe la Buiucani, urcă în microbuzul 101, 103 sau 104 și mergi până la intersecția străzilor 31 August și Sfatul Țării. Dacă stai pe la Botanica sau Malina Mică, urcă în 154, 125 sau 115, unde să fii foarte atent, că se fură bani din buzunare. Coboară pe Sfatul Țării și mergi la vale până ai să dai de o clădire, pe care scrie mășcat: „Ministerul Justiției”. Intră acolo și anunță că vrei să ai și tu un ONG. Urmează instrucțiunile și înregistrează organizația. Vei mai avea nevoie de vreo patru-cinci indivizi, care-ți împărtășesc tristețea, dar din aceștia sunt mulți.

În aceeași seară, anunță-i pe noii tăi prieteni că ești ONG-ist, apoi găsește un eveniment despre care ai putea să spui și tu măcar două vorbe în cruce și fă o conferință de presă. Peste vreo lună, mai fă una, pe urmă alta, mai fă și un flash-mob, dacă n-ai ce face, sau vreun protest. Când vezi jurnaliști pe stradă, sari în fața lor ca păduchele în frunte. Ulterior, vei renunța la acest obicei spurcat, dar la început, el contează. În cele din urmă, va veni marea zi, când vei fi invitat și tu la TV. Acolo să te duci îmbrăcat la patru ace. Dacă n-ai haine alese, împrumută-le de undeva. Să nu uiți să-ți ungi pletele cu gel și fața cu cremă, să vorbești temperat, dar să spui ceva ce nu spun alții. Chiar dacă e o tâmpenie, zi-o, nu-ți fie frică! Știu că te doare în cot de toate, dar prefă-te revoltat. Totuși, fă tot posibilul să creezi o impresie bună, ca să mai fii invitat.

Gata, ești „expert moldovan”, felicitări. Cum ai să faci bani? Așa cum puterea te corupe, umilința te înjosește, dar în buzunar îți adaugă . Pe la televiziuni, pe la flash-moburi și alte acțiuni, la care te vei băga, vei face cunoștință cu politicieni. Cum să te porți cu ei, vei învăța și singur, până în ziua în care se va găsi unul care te va angaja ca „expert moldovan” al său. Atunci deschide-ți un blog și uită de griji. Vei primi bani pentru fiecare text scris, pentru fiecare emisiune, la care deja vei fi neapărat invitat.

Despre apogeul carierei tale ar fi mai bine să nu vorbim, pentru că el e mai trist. Da, la un moment dat, vei deveni cadavru, nimeni nu te va mai crede, toți te vor ignora. Ce vrei de la mine? Asta e viața pe care ți-ai ales-o, taci și rabdă. Oricum, până atunci mai ai ani buni de performanță în meseria pe care ai învățat-o în cinci minute. Să nu uiți un singur lucru: când copiii îți vor crește, să nu le spui niciodată că ești expert. Nu-i amăgi măcar pe ei, mai bine arată-le la televizor cine sunt experții adevărați și cine sunt de-alde tine, „moldovani”. Și învață-ți copiii să stea cu burta pe carte! 
Un articol de: Pavel Păduraru

0